Clasată pe locul 6 la Mondiale, naționala de volei junioare a României are turneul de calificare în weekend, la Mioveni. În afara antrenamentelor intense, fetele apelează și la mici „ajutoare” externe. Cum ar fi purtarea unor lănțișoare norocoase.
„Talismanul acesta reprezintă un cadou de la tata. E norocul meu. Am un trifoi și un I. Trifoiul acesta îmi poartă noroc mereu, indiferent de situație. M-a însoțit în Egipt și în Mexic la Campionatele Mondiale, la Campionatele Europene din Muntenegru, Cupa României, campionatele României”, spune voleibalista de la naționala Under 19, Iarina Axinte.
Dacă se vor califica la Europene, româncele vor primi un cadou special de la căpitanul echipei, Paula Partnoi. Câștigătoare a Cupei Elveției cu Volero Zurich, Paula le-a promis că le va aduce multă ciocolată elvețiană. Ea spune că pentru a-și menține silueta a trebuit să se abțină de la a mânca în exces.
„Le-am adus și ciocolată și niște stikere așa frumoase cu Elveția. Dacă ne calificăm, trebuie să fie ciocolată. E bună, dar nu mănânc și eu în fiecare zi. A trebuit să slăbesc ceva și a trebuit să mă abțin de la ciocolată”, mărturisește căpitanul junioarelor.
Plecată în Elveția de la 17 ani, Paula recunoaște că cel mai greu i-a fost cu dorul de familie și de prieteni: „Eu am două antrenamente și mereu când am pauză între ele numai cu părinții și cu prietenii vorbesc”.
Prima adversară a naționalei României va fi, vineri, Slovacia, echipă pe care tricolorele au învins-o anul trecut în optimi la Campionatele Mondiale cu scorul de 3-2. Sâmbătă jucăm cu Danemarca, iar duminică e programată partida Danemarca – Slovacia. Prima clasată se califică direct la turneul final al Campionatului European, programat la Skopje (Macedonia) în perioada 27 august – 4 septembrie.
CITEȘTE ȘI: Sentimentul de déjà-vu – experienţa ciudată pe care încearcă să o deslușească oamenii de ştiinţă / VIDEO
Alexia Căruțașu nu va mai putea juca niciodată pentru România
Chiar dacă acum toată atenția va fi pe turneul de la Mioveni, oficialii Federației Române de Volei nu au uitat de pierderea Alexiei Căruțașu în favoarea Turciei.
„În primul rând vom ataca regula în sine. Apoi, conform regulamentului actual, nu poate să se schimbe decât o singură dată federația de origine”, anunță Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.