Antibioticele sunt medicamente menite să ne scape de tot felul de infecții bacteriene. Ele nu trebuie administrate fără avizul unui medic și nu trebuie să fie asociate cu anumite alimente/băuturi menite să le diminueze din efect.
Alimentele care conțin mult zahăr
Medicii ne sfătuiesc, dacă luăm antibiotice, să nu mâncăm alimente ce sunt bogate în zahăr. Pe de o parte, acestea întrețin inflamația deja existentă și pot încetini procesul de vindecare.
Pe de altă parte, s-a constatat că alimentele cu zahăr pot contribui la proliferarea bacteriilor, în loc să faciliteze reducerea și dispariția lor. Practic, zahărul va suprima abilitatea naturală a globulelor albe de a lupta cu bacteriile, ceea ce va fi periculos având în vedere că luăm antibiotice tocmai pentru a scăpa de o infecție bacteriană.
Nu în ultimul rând, consumând zahăr putem să stimulăm apariția infecțiilor cu candida pe parcursul tratamentului cu antibiotice. De altfel, studiile din domeniu au demonstrat mereu că femeile care consumă produse cu mult zahăr în timp ce iau antibiotice sunt mai predispuse infecțiilor vaginale cu candida, în contextul în care această ciupercă se va extinde rapid din cauza zahărului, remarcă qbebe.ro.
Alimente care pot declanșa reacții alergice
Experții ne atrag atenția asupra următorului lucru: antibioticele ne pot face mult mai sensibili la alimentele care au potențial alergen și la care suntem deja alergici. De pildă, dacă nu tolerăm prea bine ouăle, este posibil ca pe fondul unui tratament cu antibiotic intoleranța noastră să se transforme într-o adevărată alergie.
Printre asemenea alimente face parte și ciocolata și de aceea ar fi preferabil să o evităm total dacă luăm antibiotice, cu atât mai mult cu cât este și o sursă de zahăr.
CITEȘTE ȘI: OMS atrage atenţia asupra antibioticelor noi
Alimente cu un conținut ridicat de acid
Spre exemplu, citricele, roșiile, ketch-up-ul sau sucurile pe bază de citrice sau de tomate fac parte dintre alimentele pe care ar trebui neapărat să le evităm când luăm antibiotice. Acizii din ele pot interfera cu abilitatea organismului de a răspunde tratamentului, ceea ce poate diminua sau chiar bloca efectul antibioticelor.
Printre asemenea alimente, cel care este considerat cel mai responsabil pentru o diminuare a efectului antibioticelor este grapefruitul.
Produsele lactate
Specialiștii în domeniu ne sfătuiesc, pentru a evita ca antibioticul pe care-l luăm să nu-și facă efectul, să nu consumăm produse lactate.
De exemplu, unele antibiotice, cum ar fi chinolonele (acestea sunt antibiotice folosite pe scară largă pentru a trata infecții urinare, genitale, unele infecții digestive, infecții din sfera ORL, oculare etc.) nu vor mai avea același efect dacă vom consuma produse lactate, dar mai ales lapte.
În schimb, va fi bine să consumăm iaurt în timp ce luăm antibiotic (mai ales unele din familia tetraciclinei), în condițiile în care acesta conține probiotice, atât de necesare refacerii fluorei intestinale pe parcursul tratamentului.
Cu alte cuvinte, dacă luăm antibiotice ar trebui să evităm lactatele mai ales datorită conținutului de calciu, ce va încetini capacitatea corpului de a absorbi substanțele ce vor încetini proliferarea bacteriilor.
Alimente bogate în calciu și fier
Alături de produsele lactate, mai sunt și alte alimente ce nu sunt recomandate pe durata unui tratament cu antibiotice tocmai pentru că vor afecta capacitatea corpului de a absorbi substanțele din aceste medicamente.
În rândul celor bogate în fier se află, de exemplu, carnea de vită, carnea de pui și ficatul.
De altfel, dacă iei antibiotic și ești într-un tratament cu calciu sau fier, medicul te va îndemna să lași o distanță de 2-3 ore între administrarea antibioticelor și aceste suplimente pentru a nu ajunge în situația ca tratamentul cu antibiotic să nu dea rezultate.
CITEȘTE ȘI: Infecţiile respiratorii la copii, mai severe la finalul sezonului rece: Ce trebuie să ştii despre tratamente
Alimente prea condimentate
Aceste alimente pot irita mucoasa stomacului, dar și intestinul, ceea ce nu va fi deloc bine dacă suntem sub tratamentul cu antibiotice.
Reține faptul că este foarte important ca flora intestinală să fie în stare bună, astfel încât imunitatea noastră să funcționeze așa cum trebuie, iar antibioticul să-și poată face efectul cât mai rapid.
Mâncărurile grele
Medicii spun că în cazul unui tratament cu antibiotice este bine să nu apelăm la alimente grele, în condițiile în care pot diminua procesul de vindecare. Motivul este nu numai legat de accelerarea procesului de digestie (ce va diminua absorbția corectă a antibioticului), ci și de faptul că unele dintre alimentele pe care le vom consuma pot fi ele însele „tratate” cu antibiotice (precum unele produse din carne tip fast-food), interferând astfel cu acțiunea antibioticului pe care îl luăm la momentul respectiv.
Alimente cu conținut ridicat de fibre
Explicația pe care ne-o dau medicii, din acest punct de vedere, este următoarea: fibrele accelerează activitatea intestinală.
Întrucât antibioticele afectează și așa flora intestinală, nu este indicat să o influențăm negativ pe aceasta oferindu-i și fibre, menite să intensifice activitatea de la acest nivel.
Respectând această indicație putem să diminuăm semnificativ risul de a ne confrunta, pa parcursul tratamentului cu antibiotice, cu simptome neplăcute prea diaree, crampe sau acumulări de gaze.
CITEȘTE ȘI: Cimbrul – planta vindecătoare: Cum să îl consumi pentru a obţine beneficii extraordinare pentru sănătate
Alcoolul este interzis în timpul unui tratament cu antibiotice
Experții sunt de părere că alcoolul este unul dintre cei mai mari dușmani al unui tratament cu antibiotice și nu ar trebui consumat sub nicio formă. Explicația este aceasta: alcoolul va reduce considerabil efectul subtanțelor din antibiotic. Acest fenomen nu este vizibil doar imediat, ci și pe termen lung.
Totodată, alcoolul poate produce adesea tot felul de tulburări (precum dureri de cap, amețeală, probleme digestive) care pot fi și ele accentuate de către antibiotice. Iată o dovadă în plus că antibioticele și alcoolul nu trebuie asociate.
Când vorbim de alcool, nu ne vom referi doar la anumite tipuri de băuturi, ci și la alte produse care-l conțin, precum apa de gură, diverse siropuri etc.