X

Atenție la ‘drogul violului’ – Ce este și efectele pe care le are asupra organismului

Amnezia este unul dintre efectele consumului aşa-numitului drog al violului, mai ales când este combinat cu alcoolul. Simptomele ingerării acestui drog variază de la tahicardie la halucinaţii şi tulburări de ritm cardiac, fiind nevoie de tratament de specialitate.

GHB (acidul gama-hidroxi-butiric), cunoscut ca drogul violului, este o substanţă care se prezintă sub formă pulbere, lichidă, capsule sau granule. Dacă este turnat într-o băutură, nu îi schimbă gustul şi nici mirosul sau aspectul, potrivit clicksanatate.ro.

GHB a fost iniţial folosit în medicină pentru a trata narcolepsia şi ca anestezic. Unii sportivi îl consumă pentru creşterea masei musculare, deoarece stimulează eliberarea hormonului de creştere. Unii indivizi cu intenţii rele se folosesc de această substanţă pentru că are efecte sedative, ceea ce împiedică victima să se opună unei agresiuni sexuale.

CITEȘTE ȘI: Vitamina esențială în vindecarea acestui tip de cancer: Cât de important este sa ai valori mari

Poate duce la instalarea amneziei

Persoanele care ingerează acest drog au o stare de dezinhibare şi de euforie, iar în doze mari, se pot confrunta cu amnezie.

Efectele se manifestă, de obicei, după 5-30 de minute de la consum şi se pot menţine până la 6 ore.

Principalele efecte ale consumului drogului violului sunt:

CITEȘTE ȘI: Surprinzător: Ce se întâmplă în corpul tău dacă elimini carnea din alimentaţie

În caz de supradoză, pot apărea:

Efectele drogului violului asupra sistemului nervos sunt cumulative. În cazul grave, consumul de GHB poate duce la deces.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro