Temperaturile sub zero grade Celsius pun sănătatea persoanelor de vârsta a treia în pericol. Printre cele mai frecvente probleme de sănătate apărute iarna se numără hipotermia, durerile articulare şi complicaţiile cardiace.
Precipitaţiile şi gerul influenţează sistemul de apărare al organismului, indiferent de starea de sănătate. Atunci când sunt prezente şi boli cronice, lucrurile se pot agrava şi chiar pot apărea şi alte afecţiuni.
Pentru că îşi adaptează mai greu temperatura corpului la condiţiile din exterior, vârstnicii pot suferi din pricina vasoconstricţiei asociată cu răcirea corpului, care declanşează hipotermia.
Dacă un adult poate face faţă mai uşor hipotermiei, pentru bătrâni afecţiunea poate duce la deces.
CITEȘTE ȘI: Alcoolul combate frigul? Medicii dezvăluie care este, de fapt, efectul acestei combinații
Frigul declanşează crize cardiace
Afecţiunile cardiovasculare, cum sunt cardiopatia ischemică, hipertensiunea arterială, tulburările de ritm cardiac, şi cele respiratorii, precum bronşita cronică, astmul bronşic cronic, insuficienţa respiratorie din diferite cauze, frecvent întâlnite la vârsta a treia, sunt accentuate de frig prin vasoconstricţie, respectiv bronhoconstricţie.
Astfel, se pot declanşa crize cardiace cu precordialgii prin expunere la frig. De asemenea, creşte tensiunea arterială, se accentuează tulburările de ritm cardiac şi tulburările vasculare periferice şi se răcesc extremitătile.
Apar accesele de tuse
Pentru cei cu afecţiuni respiratorii, spune medicul de familie Ioana Costa, se accentuează şi se înmulţesc accesele de tuse severă, cu semne de insuficienţă respiratorie.
Aceeaşi problemă apare şi în cazul în care vârstnicii suferă de reumatism şi de boli artrozice.
În sezonul rece se agravează şi unele afectiuni psihice, precum sunt anxietatea şi depresia.
Scade rezistenţa sistemului imunitar
Temperaturile scăzute din timpul iernii declanşează o scădere generală a imunităţii, care favorizează apariţia virozelor respiratorii, a Zonei Zoster, a gastritelor şi ulcerelor gastrice.
Un sistem imunitar slăbit poate declanşa complicaţii grave în cazul persoanelor de vârsta a treia.
Nu trebuie uitate accidentele care se petrec după ce se aşterne zăpada şi poleiul: entorsele, luxaţiile şi mai ales fracturile, care se tratează mult mai greu la vârstnici.
CITEȘTE ȘI: Avertismentul medicului specialist: Frigul afectează grav coloana. Cum te poți proteja
Prevenţia, cea mai bună metodă
Pentru persoanele în vârstă care suferă de boli cronice prevenţia apariţiei altor afecţiuni este singura metodă eficientă de apărare împotriva complicaţiilor de sănătate.
Pe ger, medicii recomandă purtarea unor haine din materiale textile naturale, care sunt bune izolatoare de căldură, şi suprapunerea hainelor în „straturi“ pentru a creşte confortul termic.
Este indicată „evitarea expunerii la frig cu repaus la domiciliu pe cât posibil şi evitarea deplasării când pe străzi sunt prezente zăpada, gheaţa şi poleiul. Un mijloc ajutător este bastonul, chiar dacă ne putem deplasa fără el. În multe cazuri poate salva vieţi“, spune medicul de familia Ioana Costa, de la Clinica Polisano din Bucureşti.
Specialistul recomandă respectarea dietelor specifice fiecărei boli şi a curelor cu vitamine, care ajută la întărirea organismului şi la adaptarea lui la noile condiţii sezoniere.
Comentarii: