Multe persoane cu boli de rinichi nu ajung să afle decât târziu că au această suferinţă, deoarece semnele timpurii ale bolii sunt foarte discrete.
Recunoaşterea simptomelor este foarte importantă întrucât pot trece ani de zile de la instalarea unei boli de rinichi şi cedarea acestor organe, avertizează medicii urologi.
Rinichiul secretă urină astfel că orice modificare a acesteia poate fi un semnal de alarmă. Urinările dese şi dureroase, care, eventual, vă ridică noaptea din pat, urinarea cu spumă sau cu bule, urina de culoare foarte deschisă, sau dimpotrivă, urinările mai rare decât de obicei, cu eliminare de urină în cantitate mică, de culoare închisă pot fi tot atâtea semne care să vă îndrume câtre un control medical. Nu mai punem la socoteală urinarea cu sânge sau presiunea care face ca urina să fie eliminată cu dificultate.
Reducerea capacităţii de funcţionare a rinichilor poate determina acumularea de fluide în zona mâinilor, a picioarelor, a gleznelor sau a feţei. Umflăturile sunt exagerate şi pot fi însoţite şi de pierderi în greutate, potrivit Medicat Education Institute din Madison, Wisconsin.
Un rinichi sănătos secretă un hormon pe nume eritropoietina care stimulează producţia de globule roşii. Acestea sunt cele care transportă oxigenul către muşchi şi creier. În caz de insuficienţă renală, diminuarea numărului de globule roşii şi, implicit, absenţa oxigenului în cantitate suficientă, face ca muşchii şi creierul să obosească mai repede.
Rinichii elimină deşeurile din sânge. Dacă aceştia nu mai funcţionează corect, aceste deşeuri sunt stocate în organism –sindrom uremic – şi provoacă erupţii severe la nivelul pielii, iar pacientul simte nevoia de a se scărpina.
Deşeurile din sânge pot schimba gustul alimentelor şi cauza respiraţie cu miros de amoniac. Pacienţii încetează să mai consume carne pentru că aceasta nu le mai place la gust şi ca urmare pierd în greutate.
O uremie severă poate duce la ameţeală şi stări de vomă. Pierderea apetitului duce la scăderea în greutate.
Problemele de respiraţie pot fi legate de bolile de rinichi în două feluri: excesul de lichid din corp poate fi depozitat în plămân işi, în al doilea rând, prin anemie, adică prin diminuarea numărului de globule roşii care transportă oxigenul. Această lipsă de oxigen „înfometează“ organsmul şi scurtează respiraţia.
CITEȘTE ȘI: Fructele care reglează tensiunea arterială și previn pietrele la rinichi
Anemia provoacă senzaţia de frig chiar dacă persoana se află într-o cameră încălzită.
Anemia aflată în legătură cu proasta funcţionare a rinichilor face ca creierul să nu primească suficient oxigen. Acest lucru duce la probleme de memorie, de concentrare şi ameţeală.
Cele mai multe boli de rinichi nu dor. Însă, în unele cazuri, cum este, de exemplu, rinichiul polichistic o durere este resimţită mai sus de organul afectat. Pietrele la rinichi sau infecţiile pot da, la fel, dureri, însoţite de spasm. Infecţiile de la nivelul vezicii urinare produc senzaţii de arsură în timpul urinării. Pacienţii cu rinichi spongios au declarat, de asemenea, că afecţiunea este însoţită de durere.