Rugbystele de la Politehnica Iași au făcut eventul și și-au sărbătorit supremația în stil tradițional. Timp de două zile, cluburile din rugby-ul feminin și-au disputat cele două trofee puse în joc: titlul național și Cupa României. După meciuri extrem de disputate pe Stadionul Tepro din Iași, o echipă a reușit să facă eventul!
Formația feminină de rugby 7 Politehnica Iași, campioana en-titre, a cucerit un nou titlu în acest sezon, fără a pierde vreun meci. Și Cupa a ajuns tot la echipa pregătită de Neculai Tarcan. Învinsele, atât în campionat, cât și în Cupă, au fost rugbystele de la Agronomia București, iar podiumul a fost completat de CSU Cluj.
CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’
”Grămadă” organizată
După festivitatea de premiere, fetele de la Politehnica Iași au sărbătorit într-un mod inedit câștigarea celor mai importante trofee: s-au adunat la mijlocul terenului și au încins o horă ca-n Moldova.
De altfel, portivele au ținut să demonstreze că nu au talent doar la rugby și că se pricep și la lucruri puțin mai feminine. Dansul l-a ieșit perfect, iar unele dintre ele au arătat că au și voce!