Ne aflăm în Postul Paştelui. De aceea, este important să ştim ce preparate consumăm şi ce evităm ca să nu ne îngrăşăm.
Medicul nutriţionist Florin Ioan Bălănică explică care sunt alimentele ce ne pot face mai mult rău decât bine sau ne pot ajuta să pierdem lupta cu kilogramele, potrivit cu csid.ro.
În primul rând, e bine să evităm alimentele prăjite, deoarece prin prăjire încărcătura calorică este crescută, se pierd o mare parte dintre nutrienţi, iar vitaminele se degradează. Recomand ca acestea să fie fierte, pregătite la abur sau la cuptor.
E indicat să renunţăm la margarină, deaorece este o sursă importantă de acizi graşi trans, novice pentru organism. Din cauza procesului de fabricare, margarina are o structură identică cu cea a plasticului, iar pentru gust este îmbogăţită cu diverşi coloranţi şi aromatizanţi, devenind unul dintre cele mai toxice alimente inventate vreodată, cu risc cancerigen.
CITEȘTE ȘI: Medicii atrag atenția în Postul Paștelui: Riscurile produselor care înlocuiesc carnea
Pateurile vegetale au un conţinut ridicat de E-uri şi produse sintetice, deoarece au rolul de a imita gustul, mirosul şi culoarea alimentelor din proteină animală. Totodată, sunt bogate din punct de vedere caloric, iar consumate excesiv duc la creşterea în greutate.
În această perioadă creşte consumul produselor din soia, care nu sunt tocmai benefice, asta dacă nu vrem să pierdem lupta cu greutatea. Totodată, sunt nocive pentru sănătate, deoarece sunt bogate în fitoestrogeni care cresc riscul cancerelor din sfera genitală şi riscul de cancer mamar.
Caşcavalul de post conţine multe E-uri, grăsimi hidrogenate şi coloranţi alimentari care dăunează organismului nostru. Ba mai mult, este hipercaloric.
Crenvuştii de post au în compoziţie coloranţi alimentari şi E-uri, iar asta pentru a le păstra aroma şi prospeţimea cât mai mult. Totodată, sunt bogaţi caloric, iar consumaţi în exces contribuie la creşterea în greutate.
Pofta de dulce poate fi mai pregnantă în această perioadă. De multe ori, consumăm compulsiv pâine cu gem. Gemurile sunt o altă formă de procesare a fructelor din comerţ. Gemurile şi dulceţurile concentrate au o cantitate mare de zahar, arome şi conservanţi chimici şi favorizează creşterea în greutate.
Salamul de post este un alt preparat tratat termic. Acestea conţin aditivi şi ne aduc kilograme în plus.
De asemenea, în această perioadă creşte consumul de cartofi, bogaţi în carbohidraţi. Recomand moderaţie în ceea ce priveşte consumul. Dacă îi dorim totuşi în meniu, ar fi bine să îi servim în jurul prânzului.
CITEȘTE ȘI: Alimentație sănătoasă în Postul Paștelui: Cum să înlocuim proteinele și mineralele din carne
Orezul şi pastele ne pot aduce, de asemenea, kilograme în plus.
Produsele de post sunt hiperprocesate, pline de chimicale, hipercalorice, lipsite de nutrienţi, iar atunci când sunt consumate în exces favorizează creşterea în greutate.
Comentarii: