Mergeți la medic dacă visați urât. Dar nu, nu mă refer aici strict sau obligatoriu la psiholog. De cele mai multe ori ar trebui să vă faceți măcar niște analize de rutină și să consultați diverși specialiști.
Unii dintre noi n-am fi bănuit sau poate s-ar fi amuzat, altora poate că le-ar fi putut trece prin minte, însă acum cercetătorii britanici sunt cât se poate de fermi.
Visele pot reprezenta indicii importante în ceea ce priveste sănătatea omului. De exemplu, susțin ei, visele violente pot fi un semn precoce al dezvoltării unor afecțiuni ale creierului, precum Alzheimer.
Citește și: Amorţirea mâinii în timpul nopţii, semnul unei afecţiuni grave. Ce măsuri trebuie să iei
Visăm de câteva ori pe noapte
…dar ne amintim doar ce am visat în anumite zile ale săptămânii, adică foarte puțin. În medie, cam 2-3 vise. Cei mai mulți oameni au între patru și șase vise pe noapte, dar își vor aduce aminte doar dacă se trezesc în timpul lor, arată studiile.
Specialiștii ne spun că visele încep să fie create în timpul REM (Rapid Eye Movement), etapă a somnului caracterizată prin mișcări oculare rapide sub pleoapele închise. Acest tip de somn apare de aproximativ patru ori pe noapte, prima etapa începe la circa 90 de minute după ce o persoană adoarme.
Visul urât, un simptom
Cu cât visați mai des și mai mult ciudățenii, este clar că trebuie să ajungeți la control. Mai ales că din punctul de vedere al unui medic, interpretarea visului este alta pe care o găsiți în așa-numitele dicționare.
De exemplu, cosmarurile pot anunța problemele cardiace, potrivit unui studiu efectuat pe mai mult de 6.000 de persoane. Cercetătorii au stabilit că riscul de a avea coșmaruri este de trei ori mai mare în rândul persoanelor care au bătăi neregulate ale inimii. Totul este legat de faptul că problemele respiratorii duc la scăderea nivelului de oxigen din creier.
Aveți un coșmar care implică furie sau agresivitate? Ei bine, poate fi un semn că suferiți de migrenă, spun specialiștii, care susțin că durerile de cap în timpul nopții provoacă schimbări la nivelul creierului.
Citește și: Inflamația cronică, cauza a 8 din 10 boli cu rata de mortalitate cea mai mare
Legătura din vis cu Alzheimerul
Sunt unele persoane care au frecvent coșmaruri că sunt atacate sau urmărite. Nu e de glumă, ne argumentează oamenii de știință! Poate fi un semn al unei afecțiuni grave a creierului, cum ar fi Alzheimer sau Parkinson.
Persoanele care se lupă în mod constant în timpul somnului sau țipă pot suferi de o tulburare comportamentală REM. Specialiștii o pun pe seama dereglării unei părți a creierului care controlează ”întrerupătorul de siguranță” și care îi împiedică pe oameni să acționeze în timp ce visează.
Din acest motiv, persoana care visează își poate face rău atât ei, cât și celor din jur. Iar aceste vise sunt interpretate acum drept un semn pentru prezența bolii Alzheimer care, de obicei, apare cu zece ani înaintea unor simptome specifice.
Comentarii: