”Boala femeii neiubite” așa cum mai este numită endometrioza, este specifică femeilor cu vârstă fertilă, de la 15 la 50 de ani şi afectează în special pe cele cu vârsta cuprinsă între 30 şi 40 de ani.
Afecţiunea constă în prezenţa de endometru (mucoasa ce căptuşeşte cavitatea uterină) în afara cavităţii uterine, respectiv la nivelul vaginului, colului uterin, ovare, trompe uterine, peritoneu pelvin sau abdominal. Mai rar poate migra până la intestine, vezica urinară şi chiar la creier.
Simptomele specifice endometriozei pornesc de la dureri cronice pelvine date de sindromul aderenţial, dismenoree (dureri menstruale intense), dispareunie (durere în timpul contactului sexual), infertilitate şi, mai rar, crampe abdominal, diaree sau constipaţie legate de fluxul menstrual. În situaţii rare poate ajunge până la prezenţa de sânge în urină sau scaun, tot în perioada menstruaţiei, informează doctorulzilei.ro.
”Avem de-a face cu o boală cronică care afectează pacienta în aproape jumătate din viața ei. Ca medic trebuie să știi că orice durere pelvină cronică peste 6 luni e înalt sugestivă pentru endometrioză. 70% din pacientele cu durere cronică pelvină au această boală”, a explicat dr. Voicu Simedrea, ginecolog.
Lucrurile mai PERICULOASE într-o relație decât înşelatul
Care sunt GREȘELILE pe care TOATE femeile le fac într-o relație
Lucrurile pe care soţul tău ar vrea să le faci MAI DES
Endometrioza este una din primele trei cauze de infertilitate. Cert e că boala e strict legată şi agravată de estrogen, hormonii feminini, şi afectează una din cinci femei fertile
Statistic vorbind, 40% din femeile care au această boală sunt sterile. Incapacitatea de a avea copii, asociate cu durerile specifice bolii, atrag stări de oboseală, apatie, izolare şi chiar depresie. De aici şi denumirea populară de boala femeii neiubite.
Alimente-pansament, cu ajutorul cărora poți combate aciditatea
Cele mai sănătoase părți ale legumelor și fructelor pe care le ARUNCI
Cele mai frecvente GREȘELI pe care le faci când gătești cu ulei de măsline
”Chirurgia este ultima măsură, dar până la chirurgie există o sumă de tratamente medicamentoase care pot fi aplicate, dar din păcate tratamentul medicamentos blochează ovulația și atunci îi anulezi șansa pacientei de a rămâne însărcinată pe perioada tratamentului – asta este problema medicamentelor. Dacă s-ar inventa un medicament care să blocheze endometrioza și, în același timp, femeia să poată concepe asta deja ar fi un mare pas înainte în tratamentul afecțiunii. Alimentația trebuie să fie foarte bine controlată, fără gluten și lactate, există tratamente naturiste, homeopate, dar și sportul ajută enorm”, a completa medicul.