LIFESTYLE

Boala secretă de care n-a știut decât familia! Petrică Mâțu Stoian suferise de cancer la rinichi

Moartea fulgerătoare a îndrăgitului cântăreț de folclor a fost subiect principal de discuție în ultimele zile. S-au țesut ipoteze, ba chiar s-a deschis și un dosar penal în această situație.

Principala controversă a fost aceea că interpretul a decedat după doar o ședință test pentru un tratament în camera hiperbară pe care urma să îl înceapă într-o clinică privată.

Concluziile preliminare ale medicilor deciși dau drept cauză a morții lui Petrică Mîțu Stoian spargerea unui vas de sânge care a provocat o hemoragie la nivelul plămânului.

CITEȘTE ȘI: BOALA SECOLULUI! Ce trebuie să faci dacă te confrunți cu această afecțiune

I-a fost extirpat un rinichi

Apropiați ai familiei au dezvăluit recent că Petrică Mîțu Stoian fusese diagnosticat cu cancer în urmă cu doi ani, urmat de extirparea unui rinichi. Artistul a făcut și chimioterapie la Institutul Oncologic Fundeni.

„A avut un cancer, la rinichiul drept, i l-au scos pe data de 28 mai 2019. De atunci, a făcut tratament, a făcut și chimioterapie, și nu a mai avut nicio problemă. Din acest motiv, a mers să facă un CT acum două săptămâni.

Urma ca după acest CT, dacă ar fi fost ceva suspect, să mergem iar la Fundeni, să facem din nou tratament. Dar după CT, nu a ieșit nimic suspect din punct de vedere tumoral”, au mărturisit apropiați ai celebrului cântăreț.

Tot atunci, Petrică Mâțu Stoian, vaccinat cu schema completă, a aflat și că trecuse prin Covid. Și s-a hotărât să urmeze acel tratament la camera hiperbară.

Comentarii: