X

Ca două surori: Cât de mult seamănă Demi Moore (52 de ani) şi fiica ei, Rumer Willis (26 de ani)!

Actriţa şi cea mai mare dintre fetele sale s-au pozat îmbrăcate cu aceeaşi ţinută. Greu de spus, la prima vedere, cine-i mama şi cine-i fiica! Demi Moore se ţine bine. Are mai bine de două ori vârsta fiicei sale, dar arată exact ca ea!

Deşi în ultimii ani a trecut printr-o perioadă mai puţin fastă, actriţa americană a reuşit să se pună pe picioare iar acum nu dă niciun semn că s-a confruntat cu probleme serioase.

Vedeta în vârstă de 52 de ani şi fiica sa, Rumer, au avut excelenta idee de a se îmbrăca la fel şi de a se fotografia, arătând apoi întregii lumi cât de multe seamănă una cu cealaltă.

Purtând ochelari identici, cu mâinile în buzunarele salopetelor bleumarin, Demi şi Rumer au aproape acceaşi înălţime şi arată ca două surori gemene, remarcă tabloidul britanic Daily Mail. La prima vedere e e greu de spus care dintre ele este mama şi care e fiica.

Foto: Instagram.com

După ce Demi Moore a publicat imaginea pe Twitter, Rumer a postat-o pe Instagram şi a scris alături: „Momentul acela în care realizezi că devii de fapt mama ta”.

Metode NATURALE de tratare a arsurilor solare

Ce spune FELUL în care mănânci despre personalitatea ta

Trucul care te ajută să mănânci pâine FĂRĂ să te îngrași

La începutul acestei luni, Demi Moore a rămas fără obiecte vestimentare în valoare de peste 200.000 de dolari, care au fost furate dintr-un depozit în North Hollywood, un cartier din San Fernando Valley, din regiunea oraşului Los Angeles, California.

Foto: Instagram.com

Potrivit informaţiilor din presa internaţională, se pare că hoţii aveau gusturi fine, deoarece au furat cele mai scumpe obiecte, lăsându-le pe celelalte neatinse.

Potrivit site-ului Tmz.com, nu erau semne vizibile că ar fi avut loc o spargere, iar încuietoarea era intactă. De asemenea, site-ul Tmz.com sugerează că cineva care cunoştea unitatea de depozitare sau unul dintre angajaţii din echipa actriţei ar putea fi responsabil pentru jaf.

Cele mai bune FRUCTE DE VARĂ pentru bebeluși și copii

Miracol pentru sănătate: Alimentele pe care nu trebuie să le ocoleşti în august

Motivul pentru care ÎNCHIZI OCHII atunci când încerci să-ți amintești ceva

Un reprezentant al companiei care administrează depozitul, chestionat de revista People, a refuzat să discute despre acest subiect, spunând că nu comentează despre problemele de securitate din unităţile de depozitare ale clienţilor.

Foto: Instagram.comPresa nu a aflat cu exactitate câte obiecte vestimentare i-au fost furate actriţei Demi Moore, dar se pare că vedeta a alcătuit o listă cu hainele lipsă pentru a o prezenta poliţiei.

77% din sortimentele de margarină comercializate în România NU sunt recomandate în alimentaţia copiilor / STUDIU

GREȘELILE pe care le faci când foloseşti crema cu protecţie solară

Cine este și cum arată FRATELE Pippei şi al lui Kate Middleton

Demi Moore, pe numele său adevarat Demetria Guines, s-a nascut pe 11 noiembrie 1962, în Roswell, New Mexico. Actriţa a fost căsătorită vreme de 13 ani cu Bruce Willis, împreună cu care are trei copii, iar, în 2005, s-a căsătorit cu Ashton Kutcher, cu 16 ani mai tânăr decât ea.

Foto: Instagram.com

Demi Moore şi Ashton Kutcher s-au despărţit în noiembrie 2011 după o căsnicie care a durat şase ani, după ce o femeie din San Diego a dezvăluit în presă faptul că a avut o aventură cu Kutcher, notează agenţia Mediafax.

De ce Steve Jobs NU ÎȘI lăsa copiii să folosească iPad-uri

PERICOLELE statului îndelungat pe scaun

Avantajele și contraindicațiile CUREI HELIOMARINE. Bolile de care marea te vindecă

Pe de altă parte, fiica cea mare a actriţei, Rumer şi iubitul acesteia, Val Chmerkovskiy, savurează succesul înregistrat în cel mai recent sezon al show-ului „Dancing With The Stars”. Ei au avut mai multe apariţii la televiziune după victoria obţinută, iar Rumer a declarat că a fost susţinută, pe parcursul evoluţiei în această producţie, de mama sa, de tătăl ei, Bruce Willis, şi de surorile ei, Tallulah (21 de ani) şi Scout (23 de ani).

Foto: Instagram.com

În septembrie anul trecut, fiica cea mare a actorilor Demi Moore şi Bruce Willis a fost internată în spital luni după ce taxiul cu care se îndrepta spre locuinţa sa din Hollywood a fost implicat într-un accident.

Foto: Instagram.com

Actriţa a descris accidentul drept „groaznic”. „Am fost implicată într-un accident în timp ce mă aflam pe bancheta din spate a unui taxi. Mă doare spatele foarte rău. M-am dus la doctor şi mi-au făcut tot felul de analize. M-au consultat foarte amănunţit”, a spus Rumer Willis.

Obosit și fără energie? Strategiile de REVIGORARE pe caniculă

Alimentele pe care să NU le mănânci înainte să ÎNOȚI

Marea problemă de sănătate a verii: Specialiştii ne spun totul despre ea şi ne oferă şi remediile

Rumer Willis este primul dintre cei trei copii ai lui Bruce Willis cu Demi Moore, care au fost căsătoriţi între 1987 şi 2000. Actriţa a jucat în mai multe producţii de televiziune, dar şi în câteva filme pentru marele ecran, chiar alături de tatăl său, cum ar fi „Cât îmi dai ca să te împuşc?”, realizat în 2000, şi „Ostaticul”, din 2005.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro