Cafeaua cu sare este ultima fiţă recomandată chiar de către specialişti. Am trăit s-o auzim şi p-asta. Consumatorii de cafea vor fi puşi la mare încercare, dar se pare că pentru unii dintre aceştia ar putea fi chiar ceva foarte bun. Nu! Nu este vorba despre vreo glumă. Specialiştii au decretat. De acum încolo, cafeaua ar trebui băută cu sare, nu cu zahăr.
Sarea este noul ingredient preferat din cafea. Pentru un motiv anume. Aceeaşi specialişti ne dau chiar exlicaţiile complete care par destul de plauzibile la o primă vedere. Sarea în cafea, oricât de ciudat şi de neacceptat ar putea părea pentru unii, este trendul lăudat chiar şi de oamenii de ştiinţă.
Studiul publicat în Nature arată că ionii de sodiu limitează gustul amar al cafelei şi îi îmbunătăţesc aroma, conform The Independent. Data viitoare când bei o cafea şi este prea amară, adaugă-i un praf de sare, cât ai pune sare pe vârful unui cuţit, nu mai mult, altfel îi vei strica total gustul. Nu este prima oară când experţii laudă proprietăţile sării. Somelierii au vorbit recent despre avantajele unui vârf de sare în paharul de vin.
De aici încolo, pare doar o treabă de gust. Dacă vrei, poţi merge pe mâna specialiştilor, dar până la urmă…doar gustul contează.