NUTRITIE SANATATE

Cafeaua medicament: Ce să adaugi în cafea pentru echilibrarea glicemiei și stimularea metabolismului

michaelhyatt.com

Fiecare dimineaţă trebuie să fie perfectă. Aroma de cafea poate fi un motiv în plus să te dai jos din pat şi să începi o nouă zi. Fie că alegi un espresso, o cafea cu lapte sau una cu zahăr, ziua bună se cunoaşte după gustul cafelei! Zilnic adăugăm ingrediente care mai de care pentru a îmbunătăţi gustul băuturii noastre preferate. Sunt ele oare şi sănătoase?

Există multe obiceiuri personale când vine vorba despre cafea. Unele persoane insistă să bea cafeaua tare, altele adoră cafeaua dulce, pe când alţii îşi pregătesc dimineaţa un cappuccino cu multe lapte. Oricare ar fi preferinţele tale, nutriţioniştii spun că nu toate ingredientele pe care le adăugăm în cafea sunt şi sănătoase. Iată care sunt cele mai bune opţiuni!

Alege zahărul din nucă de cocos

Înducitul cafelei de dimineaţă cu o lingură de zahăr este o metodă clasică pentru a aduce un echilibru băuturii. Din păcate, zahărul nu îndeplineşte nicio valoare nutriţională, iar consumul în exces poate duce la multe riscuri de sănătate, inclusiv diabet sau creştere în greutate.

Dacă bei mai multe căni de cafea, cantitatea de zahăr de poate dubla sau chiar tripla, iar numărul caloriilor băuturii tale preferate poate fi la fel ca al unei prăjituri, potrivit clickpentrufemei.ro. Dacă simţi nevoia să adaugi zahăr în cafea, nutriţioniştii recomandă să optezi pentru cel din nucă de cocos, care conţine mai multe vitamine şi minerale decât zahărul alb rafinat. Are o aromă minunată şi te poate feri de apariţia unor posibile viitoare boli!

CITEȘTE ȘI: Mai mult decât o cafea: Ingredientele care o transformă într-o băutură cu efect afrodisiac

Laptele vegetal, ideal pentru o cafea sănătoasă

Indiferent dacă urmezi o dietă vegetariană sau doar îţi doreşti să reduci consumul de lapte animal, băuturile pe bază de plante pot fi o alegere delicioasă şi sănătoasă. Nutriţioniştii ne recomandă să adăugăm cu încredere lapte de ovăz, de migdale şi de soia în cafeaua nostră. Pe lângă gustul delicios, laptele pe bază de plante conţin trei substanţe majore: carbohidraţi, grăsimi şi proteine. Aceşti macronutrienţi îi permit corpului să funcţioneze corect şi reduc aciditatea cafelei.

Scorţişoara, un plus de aromă şi de sănătate

O linguriţă de scorţişoară în capuccino şi un strop de turmeric în laptele pentru cafea pot amplifica aroma savuroasă. Condimentele nu doar că oferă un gust delicios, dar aduc şi beneficii suplimentare sănătăţii tale. Spre exemplu, scorţişoara poate ajuta la echilibrarea glicemiei, datorită substanţei din interiorul ei numită cinamaldehidă, care scade glicemia. Turmericul este un alt condiment la modă, care are proprietăţi antiinflamatoare, reduce durerea şi contribuie la încetinirea simptomelor de anemie sau de răceală.

Laptele de vacă, recomandat în dieta şi în cafeaua noastră

Nutriţioniştii americani recomandă 3 căni de lactate pe zi, iar adăugarea acestuia în cafea poate fi o modalitate uşoară de a atinge acest obiectiv. Laptele de vacă este o sursă importantă de calciu, de vitamina D şi de proteine. Indiferent dacă este degresat, conţine 2% grăsime sau chiar mai mult, laptele din cafea alături de o dietă relativ echilibrată produce efecte pozitive.

Dacă te confrunţi cu probleme digestive, cafeaua cu lapte de vacă este excelentă. În cazul în care ai intoleranţă la lactoză, poţi consuma, în funcţie de recomandările medicului tău, lapte vegetal.

CITEȘTE ȘI: Veşti uriaşe despre consumul de cafea: Cum crește speranța de viață a bolnavilor de cancer de colon/ STUDIU

Uleiul de cocos, multiple beneficii

Cei care adaugă ulei de cocos în cafea se pot bucura de beneficiile trigliceridelor sale. Uleiul de cocos reduce pofta de mâncare, creşte nivelul de energie, ajută la prevenirea diabetului şi poate stimula metabolismul. Totuşi, trebuie să fii foarte atentă la cantitatea pe care o adaugi în cafea. Este recomandat să pui doar o linguriţă ca să te bucuri de toate beneficiile sale. Ţine cont că acesta conţine multe calorii, care îţi pot pune în pericol silueta.

Comentarii: