SANATATE

Când va fi gata vaccinul împotriva coronavirusului? Zeci de variante sunt în faza de testare

hfda.gov

Au trecut cinci luni de când primul caz de Covid-19 a fost raportat. După epidemia din China, noul coronavirus s-a extins în toată lumea, în momentul de faţă pandemia ajungând la aproape două milioane de cazuri şi peste 110.000 de decese. Şi, spun cercetătorii, virusul nu va putea fi oprit decât cu un vaccin.

Sars-CoV-2 nu este singurul coronavirus care a creat epidemii severe. Până la Covid-2, cele mai de temut coronavirusuri au fost Sars (sindromul respirator acut) şi Mers (sindromul respirator al Orientului Mijlociu). Însă impactul lor a fost uşor, comparativ cu dezastrul global dezlănţuit de coronavirusul care provoacă pandemia Covid-19. Este aproape de necrezut că un ghemotoc minuscul de material genetic, acoperit cu mici antene şi învelit în nişte chimicale grase, adică lipide, al cărui diametru măsoară a 80 miliarde parte dintr-un metru a îngenunchiat, pur şi simplu, omenirea.

Zeci de vaccinuri aflate în testare

În cele cinci luni de când a fost descoperit, noul coronavirus a devenit subiect de cercetare la o scară fără precedent. Deja se află în studiu mai multe variante de vaccin, sunt testate medicamente antivirale şi apar noi teste de diagnostic. În acest moment sunt testate 78 de vaccinuri împotriva noului coronavirus în diverse părţi ale lumii, inclusiv în România, potrivit clickpentrufemei.ro. Alte 37 de posibile vaccinuri sunt studiate în laboratoare. Cel care va da cele mai bune rezultate va fi produs comercial, la scară largă.

CITEȘTE ȘI: De ce noul coronavirus nu reprezintă un pericol pentru unii oameni, iar alții mor din cauza lui

Când va fi gata un vaccin, însă, este o chestiune de interpretare. Unii cercetători spun că va dura între 12 şi 18 luni până să avem unul, alţii spun că un vaccin va fi gata chiar şi în iunie anul acesta. În mod normal, ca să apară pe piaţă, un medicament are nevoie de câţiva ani de testare, mai întâi pe animale, apoi pe oameni. Ultimele vaccinuri care au fost aprobate pentru comercializare au fost testate timp de 10-12 ani în laboratoare.

Dar, cum noul coronavirus se răspândeşte extrem de repede şi omoară tot mai mulţi oameni, multe state au decis să sară peste anumiţi paşi pentru a grăbi procesul de testare a unui posibil vaccin. Iar, cum regulile se schimbă de la un guvern la altul în privinţa testării vaccinului şi de la o perioadă la alta, în funcţie de starea de urgenţă impusă de Covid-19, este greu de prezis când vom avea un vaccin.

Politica joacă şi ea un rol

Când unii cercetători spun că vom avea un vaccin până la toamnă, se referă, de obicei, la un vaccin experimental, considerat suficient de sigur şi eficient pentru a fi folosit în mod limitat. Asta înseamnă că doar anumite persoane vor putea beneficia de el, persoane cu risc mare de infectare cum ar fi lucrătorii din domeniul sanitar.

Cercetătorii din Marea Britanie sunt printre cei mai aproape de finalizarea testelor unui vaccin împotriva Covid-19, aflându-se deja în faza trei, adică cea finală a testărilor. În plus, ei consideră o opţiunea de a infecta persoane tinere, sănătoase cu noul coronavirus, lucru ce ar face testarea vaccinului mai rapidă şi mai eficientă. Desigur, metoda este controversată având în vedere că există decese cauzate de Covid-19 şi printre oameni tineri şi sănătoşi. Indiferent ce metodă de testare aleg, cercetătorii spun că a avea un vaccin gata pentru a fi folosit în masă până la toamnă este un scenariu extrem de optimist.

CITEȘTE ȘI: Vine salvarea de la Bill Gates? Vaccinul împotriva coronavirusului finanțat de el va fi testat curând pe oameni

În plus, chiar dacă un vaccin primeşte licenţa acum, vor exista obstacole politice în drumul spre pacienţii altor ţări. Este de aşteptat ca, statul în care a fost licenţiat vaccinul să ia decizii de export al acestuia în funcţie de necesităţile şi de politica naţională. Iar, dacă un vaccin va fi licenţiat abia peste un an, poate ajunge la medicii de familie şi în farmacii abia după ce trece actuala pandemie. Chiar şi aşa, în cazul în care Covid-19 va reveni, cel puţin va exista un vaccin.

Comentarii: