LIFESTYLE

Care este însemnătatea postului Crăciunului pentru credincioși

Postul Crăciunului este primul post din anul bisericesc și ultimul din anul civil.

Așa cum bine știm, postul reprezintă pentru creștini un act liber consimțit prin care se pregătesc de o sărbătoare sau un eveniment important din istoria mântuirii, prin abținerea de la toate lucrurile și gândurile rele.

CITEȘTE ȘI: Cine NU ar trebui să țină postul cu apă

Care este însemnătatea postului Crăciunului pentru credincioși

Ca vechime, cele dintâi menţiuni despre practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi de la episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit postul din luna a zecea.

Dar la început, creştinii nu posteau toţi în acelaşi fel şi acelaşi număr de zile. De exemplu, unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni; unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. Sinodul Local din Constantinopol, ţinut în anul 1166 (sub patriarhul Luca Chrysoverghi), a uniformizat durata Postului Naşterii Domnului în Bisericile ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând de la 15 noiembrie. Se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie, iar dacă această dată cade miercurea sau vinerea se lasă sec cu o zi mai înainte.

După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin lungimea sau durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Aşa şi creştinii, postind 40 de zile, îşi curăţesc sufletele şi trupurile şi se învrednicesc să primească între ei pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu, nu scris cu litere, ci întrupat şi născut din Sfânta Fecioară. După alţi tâlcuitori ai cultului, Postul Naşterii mai simbolizează şi noaptea întunecoasă a Vechiului Testament.

Care este însemnătatea postului Crăciunului pentru credincioși

Postul este o faptă de virtute, un exercițiu de înfrânare a poftelor trupului și de întărire a voinței, o formă de pocăință, deci mijloc de mântuire. Dar, în același timp, este și un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunțare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă de iubirea și respectul pe care îl avem față de Dumnezeu.

Postul este și un mijloc de desăvârșire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei și sârguinței noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu și cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. «Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană – scrie Sf. Simeon al Tesalonicului. Este viață și petrecere îngerească, pentru că îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta hrănindu-se, ne-a făcut morți și izgonirea patimilor este postul, căci lăcomia întărâtă patimile trupului».

CITEȘTE SI: Un specialist celebru explică de ce se îngrașă cei mai mulți după ce țin post: `Dacă mănânci un lighean de cartofi prăjiți, n-ai ținut post dacă la sfârșitul postului ești mai gras. Nu-i nicio evlavie în această ipocrizie`

Un specialist celebru explică de ce se îngrașă cei mai mulți după ce țin post: `Dacă mănânci un lighean de cartofi prăjiți, n-ai ținut post dacă la sfârșitul postului ești mai gras. Nu-i nicio evlavie în această ipocrizie`

Așadar, putem spune că postul este înviorarea omului nou și ofilirea omului vechi, pentru că acesta este o smerenie mai adâncă înaintea lui Dumnezeu și o deschidere mai desăvârșită pentru curățirea celui credincios.

 

Comentarii: