SANATATE

Care este legătura dintre durerile în partea dreaptă și balonare

Foto: Pinterest.com

Durerile în partea dreaptă și balonarea, două simptome aparent comune, puse cap la cap, ar putea indica probleme cu ficatul, mai exact ar fi vorba de ”ficat mărit”.

Prin „ficat mărit” (hepatomegalie) se înțelege creșterea ficatului peste dimensiunile considerate normale, indiferent de cauză.

”Noţiunea de ficat mărit este destul de vagă. Această afirmaţie poate fi făcută în practică în urma unui consult clinic: se palpează sub rebordul costal şi se apreciază mărimea ficatului. Uneori, pentru uşurinţa comunicării cu pacienţii, medicul spune că ficatul este mărit şi când se obţin date ecografice şi se observă că dimensiunile ficatului sunt peste limitele acceptate”, explică dr. Doru Cristian Gavrilă, medic internist, potrivit doctorulzilei.ro.

CITEȘTE ȘI: Vitaminele benefice pentru ficatul gras: Reduc grăsimile din ficat și îmbunătățesc colesterolul

Ce simptome apar în cazul ficatului mărit

Simptomele ficatului mărit pot să țină atât de dimensiuni, cât și de cauza hepatomegaliei. Un ficat ușor sau moderat mărit nu dă de obicei simptome, dar ficatul foarte mărit, indiferent de cauză, poate da dureri în dreaptă, sub coaste, balonare sau tulburări de tranzit.

Simptomele pot să fie date și de cauza care a dus la mărirea ficatului și atunci ele sunt extrem de variate – oboseală la efort în cazul bolilor de inimă, scădere în greutate în cazul tumorilor, mâncărime de piele în cazul icterului mecanic etc.

Cauzele

”Ficatul se poate mări din cauza unor tulburări de metabolism, a hepatitei cronice, a anticoncepţionalelor orale sau a stresului (dacă mesele sunt dezorganizate şi cu multe alimente de tip fast-food). Trebuie văzut care este cauza pentru care s-a mărit ficatul, iar tratamentul variază în funcţie de aceasta. Poate fi nevoie de tratament medicamentos, de modificarea dietei (fără grăsimi şi uleiuri) sau de sport”, adaugă dr. Doru Cristian Gavrilă.

Care este regimul alimentar pentru un ficat mărit?

Regimul alimentar este în funcție de cauza ficatului mărit, dar în principiu este fără alcool, condimente, prăjeli, rântașuri, afumături, grăsime animală, dulciuri concentrate, și fără sare dacă hepatomegalia este dată de o boală de inimă.

Cum se tratează ficatul mărit?

Nu există un tratament global, și nu se tratează ficatul mărit, se face tratamentul cauzei care a dus la mărirea ficatului

Ficatul poate reveni la normal în majoritatea cazurilor, cu tratament și regim alimentar.

CITEȘTE ȘI: Inima mărită, sindromul care poate apărea la multe boli: Care sunt simptomele și ce legătură are cu ficatul mărit

Există ficat mărit fără să fie bolnav?

Mărimea ficatului este în mod normal direct proporțională cu mărimea corpului pacientului; o persoană de 2 m și 100 kg, are un ficat mai mare în mod normal decât alta de 1,60 m și 60 kg. În afară de această situație, poate exista ficat mărit din cauze mai puțin grave (steatoza hepatică de exemplu, sau insuficiență cardiacă sau hemangiom hepatic, sau chiste hepatice), dar orice hepatomegalie se asociază de obicei cu o oarecare îmbolnăvire a ficatului.

Comentarii: