LIFESTYLE

Carmen Rădulescu, îndrăgita artistă, și suferința prin care a trecut în copilărie: „Mă ținea cu capul în jos și mă bătea pe coloană, să mor mai repede”

Carmen Rădulescu, îndrăgita artistă, și suferința prin care a trecut în copilărie: „Mă ținea cu capul în jos și mă bătea pe coloană, să mor mai repede”. Carmen Rădulescu, una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică ușoară din România, împlinește 60 de ani. Frumoasa artistă a povestit despre drama pe care a trăit-o în copilărie, atunci când a aflat că a fost înfiată.

Într-un interviu pentru Fanatik, artista a povestit despre momentul în care a aflat că a fost abandonată de mama biologică și adoptată de o familie care i-a oferit iubire și o viață frumoasă.

„Eu am fost lăsată la un cămin de copii până au venit părinții mei adoptivi și m-au luat, aveam 9 luni. Am avut una din cele mai fericite și mai împlinite copilării.

Nu mi-au spus din start că sunt adoptată, am aflat pe la 8 ani. Asta prima dată. Eram singură acasă, a sunat telefonul, am răspuns și o voce de femeie mi-a zis ‘eu sunt mama ta’. Care mama? Știam că a mea e la serviciu. Am închis telefonul și, când a venit mama, i-am povestit. S-a albit la față și mi-a zis că, data viitoare când mai sună, să-i transmit să ne lase în pace ca să nu chemăm Miliția.”, a povestit artista.

CITEȘTE ȘI: Ion Dolănescu și Ceaușescu: Acuzat de posesie de bunuri interzise, acesta a fost iertat totuși de președintele comunist – Cine a intervenit pentru el

„Eu nu pot s-o numesc mamă, doar femeie”

Despre cea care i-a dat viață, Carmen Rădulescu a povestit că nu o consideră mamă. Ea a povestit un episod cumplit în care a aflat cum mama sa o bătea, pentru că își dorea să moară mai repede.

„Eu nu pot s-o numesc mamă, doar femeie. Pe la 14 ani îi tot auzeam pe vecini vorbind, șoptind. Așa că m-am dus la mama și am întrebat-o direct dacă sunt adoptată.

M-a luat în bucătărie și mi-a povestit tot, cum am fost bătută, abandonată, că nu am fost dorită. O asistentă a prins-o pe femeia care m-a născut că mă ținea cu capul în jos și mă bătea pe coloană, să mor mai repede. I-a zis „decât să o chinui mai bine o dai la o casă de copii’. Am aflat că aș avea și două surori, dar nu mă mai interesează acest subiect”, a explicat interpreta în 2023.

S-a căsătorit cu fiul dirijorului Paraschiv Oprea

În 1988 s-a căsătorit cu Sorin Oprea, fiului dirijorului Paraschiv Oprea, iar la 22 ianuarie 1989 s-a născut fiul ei, Sorin.

Ca mamă, artista relata: ”Eram și bună și răutăcioasă uneori. Am avut o perioadă grea, dar acum suntem prieteni în primul rând, apoi mamă și fiu. Eram foarte apropiată de el când era mic și știam să-l strunesc. Peste tot mergeam cu el, până să mi-l ia la divorț.”

Cum a reușit să nu se lase descurajată de ceea ce s-a întâmplat la divorț

Prietena ei cea ma bună a fost punctul de sprijin în momentele grele după divorț.

”În primul rând a fost această prietenă bună a mea, care m-a susținut. Dintr-o dată îți vezi casa goală, nici soț, nici copil. Eram pasibilă de orice în acele momente, să o iau razna, să o iau pe alte cai. Datorită prietenei mele Elena nu am căzut, a fost cea care m-a strunit și m-a sfătuit, m-a calmat și mi-a șters lacrimile.

Mi-a spus că peste câțiva ani copilul va veni la mine și o să-mi spună că mă iubește, și așa a fost. Sorin avea 11 ani, la vârsta aceea sunt vulnerabili și îi poți cuceri cu orice. Au fost vorbe urâte la adresa mea, pe care copilul le auzea și a zis că nu mai vrea să stea cu mine.”

CITEȘTE ȘI: Sora Ronei Hartner nu se poate împăca cu moartea acesteia: Gestul care o face să se simtă mai aproape de ea

Ce ar face diferit,  după toate lucrurile prin care a trecut de-a lungul vieții

Artista a mărturisit că nu ar mai sta cu capul plecat în fața persoanei care o jignește și o umilește.

”Nu m-aș mai lasă călcată în picioare, jignită sau umilită. Pentru orice cuvânt mai mult sau mai puțin jignitor aș bate, de data asta l-aș pocni efectiv pe cel care mi-ar vorbi urât, așa de tare m-a înrăit ce am trăit. Nu aș mai sta cu capul plecat niciodată, nu aș mai asculta-o pe mama care îmi spunea să nu ripostez.”

Comentarii: