X

Carnea pe care o putem toca acasă și modul în care o putem folosi

Orice tip de carne poate fi tocat, fie că este pui, porc, vită sau alte specialități. Depinde doar de gusturile noastre și de ce preparat dorești să gătești. Unele necesită o carne mai grasă, pe când altele pot fi mai gustoase cu pui. De obicei, totuși, este recomandat măcar un procent de 20% grăsime.

CITEȘTE ȘI: Sosul Amatriciana- sosul recunoscut pentru conținutul său masiv de carne

Carnea pe care o putem toca acasă și modul în care o putem folosi

Carnea de pasăre

Este o alegere mai ușoară, mai bine tolerată de oricine, cu dezavantajul de a fi mai puțin grasă, deci se poate usca puțin când o gătești. De aceea, în cazul puiului, pulpele superioare sunt de preferat, pentru că au ceva mai multă grăsime. Cu cât este mai închisă carnea, cu atât mai gustoasă.

Curcanul sau rața sunt și ele o opțiune foarte bună, mai ales că au mai multă grăsime.

Carnea de porc

Spata de porc este alegerea cea mai comună, pentru că are un mix bun de carne și grăsime. Fleica este iarăși foarte bună, mai ales dacă preferi carnea mai grasă și suculentă.

Mai poți folosi din porc pieptul, coastele, deși crude sunt mai greu de curățat și pulpa, care este de bună calitate și cu mai puțină grăsime dacă preferi așa.

Cotletele sau mușchiulețul sunt prea slabe și riști să te alegi cu un gust fad și o textură mai greu de mestecat. De asemenea, nici ceafa nu este foarte indicată, pentru că nu este foarte fragedă. Inclusiv pentru fripturi din ceafă se recomandă marinarea cu 24 de ore înainte de preparare.

Carnea pe care o putem toca acasă și modul în care o putem folosi

Carnea de vită

Aici ajungem în paradisul gurmanzilor iubitori de carne de vită. Un medium rare din carne de vită de calitate este adevăratul vis american.

Antricotul este cel mai calitativ, dar este păcat să-l toci, așa că lasă-l pentru o friptură suculentă și delicioasă.

În cazul vitei, la fel ca a porcului, spata este cea mai recomandată. Pulpa este iarăși o alegere bună sau bletul, care este mai ațos, deci cel mai bine folosit în tocături.

CITEȘTE ȘI: Carnea tocată- sursă importantă de proteine și nutrienți

Vrăbioara și mușchiul au puțină grăsime, așa că nu este indicat să le alegem pentru tocat.

Carnea de miel

Pe lângă drobul tradițional (organele sunt, în general, foarte sănătoase și bune de tocat), mai poți folosi din miel și pieptul sau alte părți care conțin și grăsime. O poți folosi în plăcinte delicioase, musaca sau specialități turcești precum kebab sau kofta.

Pește și fructe de mare

Da, pentru preparate mai ușoare, dar foarte gustoase poți toca și pește sau creveți. Poți prepara din această tocătură atât chiftele gustoase, cât și preparate stir fry, sushi sau aperitive.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro