REVIEW

Cât de mult poți ține carnea în frigider în funcție de proveniență

huffpost.com

Atâta timp cât carnea se refrigerează la o temperatură de 4 grade sau chiar mai joasă, există probabilitatea de a se dezvolta bacterii sau chiar mucegai. Doar pentru o perioadă de timp, deoarece timpul diferă în funcție de tipul de carne și modul în care a fost tăiată. Carnea care se colorează în maro în frigider sau are un miros ușor sulfuric, de exemplu, poate fi consumată în continuare.

Pentru acele momente în care nu sunteți siguri de prospețimea cărnii, vă prezentăm câteva modalități care vă pot ajuta să decideți daca carnea mai poate fi păstrată în frigider sau trebuie depozitată în congelator.

Carnea de vită

Bucațile întregi de carne de vită se păstreaza mai bine decât carnea tocată. E.coli provoacă toxiinfecția alimentară, asociată de cele mai multe ori cu carnea de vită. Această bacterie poate fi distrusă prin gătit, dar poate reapărea dacă carnea nu este manipulată sau fiartă corespunzător, potrivit digi24.ro.

Friptura , grătarul sau cotletele rezistă aproximativ 3-5 zile în frigider.

Carnea tocată (inclusiv carnea de hamburger) este mai prelucrată și rezistă 1-2 zile maxim.

CITEȘTE ȘI: De ce NU este indicat să tai carnea și legumele pe același tocător

Carnea de porc

Carnea de porc tocată are o dată de expirare mai rapidă decât bucățile întregi sau carnea cu conservanți, similar cărnii de vită. Trichinella spirallis, un parazit care duce la trichineloză, ar trebui să fie un motiv de îngrijorare atunci când umblăm sau gătim carnea de porc crudă.

Cotlete proaspete, picioarele și spata pot fi ținute 1-2 zile în frigider .Carnea tocată trebuie gătită în același interval de 1-2 zile. În aceeași situație regăsim și cărnații de porc. Șunca poate fi consumată în 7 zile. Crenvuștii rezistă o săptămână dacă pachetul este deschis și 2 săptămâni dacă sunt sigilați.

Carnea de pui, curcan sau rață

Preocuparea majoră pentru păsările de curte negătite este prevenirea contaminării cu Salmonella, bacterie care se distruge doar prin gătirea cărnii la o temperatură adecvată.

Toate felurile de carne de pasăre (indiferent de forma sa) ar trebui să fie utilizate în termen de 1-2 zile.

Carnea de miel

Majoritatea cărnii de miel, asemeni cărnii de vită, rezistă mai mult în frigider. De asemenea, carnea de miel poate fi infectată cu bacteria E.coli și trebuie gătită cu atenție.

Friptura , grătarul sau cotletele rezistă aproximativ 3-5 zile în frigider.

Mezelurile

Alimentele foarte procesate, cum ar fi mezelurile, se păstrează mai mult din cauza conservanților. Cu toate acestea, Listeria este o bacterie care se regăsește în mezeluri, motiv pentru care persoanele cu un sistem imunitar compromis, cum ar fi femeile gravide, sunt descurajate să le consume. Bacteria este distrusă atunci când mezelurile sunt expuse la căldură.

Carnea gătită

Ca și în cazul celor mai multe alimente gătite, carnea gătită se păstrează în frigider 3-4 zile cel mult, pentru a evita o creștere excesivă a bacteriilor și a bolilor provocate de produsele alimentare

Reguli pentru înghețarea cărnii

Dacă vă aflați în ultima zi a timpului sugerat mai sus, este indicat să înghețați carnea pentru a putea să beneficiați de ea pentru o perioadă mai mare, dacă nu aveți timp să o gătiți.

Depozitarea cărnii în congelator îi permite să se păstreze pe termen nelimitat, dar aroma va fi cu siguranță compromisă dacă o lăsați pe o periodă îndelungată.

CITEȘTE ȘI: Adevărul ASCUNS despre carnea porc, dezvăluit de un celebru medic nutriționist român

Perioadele de timp indicate pentru diferite feluri de carne:

Crenvuști, cârnați: 1-2 luni

Șuncă: 1 lună

Hamburgheri sau carne tocată: 3-4 luni

Cotlet: 4-6 luni

Friptură: 4-12 luni

Grătar: 6-12 luni

Carne de pasăre: 1 an

Pentru carnea care a fost congelată anterior, asigurați-vă că o consumați imediat după ce a fost dezghețată. Pe de altă parte, congelați carnea înainte de a-și pierde prospețimea.

Comentarii: