Pentru a depista din timp problemele pulmonare, un test numit spirometrie vă poate fi de ajutor. E mai eficient și mai simplu de făcut decât radiografia, spun medicii.
Tusea cu expectoraţii care se manifestă în special dimineaţa sau cea care durează mai mult de şase săptămâni, respiraţia şuierătoarea sau senzaţia de sufocare care apare în timpul somnului sunt semne care ar trebui să vă îndemne să faceţi o spirometrie, testul care evaluează sănătatea plămânilor, potrivit doctorulzilei.ro. Şi oboseala „din nimic” poate fi un semn că plămânii au nevoie de îngrijire.
CITEȘTE ȘI: Avertisment GRAV al specialiştilor: Pernele pot cauza o boală de plămâni
Mai eficientă decât radiografia
Mulţi fumători care au probleme de respiraţie aleg ca primă soluţie de investigaţie testele radiologice, însă specialiştii avertizează că spirometria este mult mai utilă.
„Oamenii care resimt probleme respiratorii se duc mai întâi la radiologie. Această investigaţie este foarte utilă, dar presupune iradiere şi nu vedem decât modificări anatomice când sunt destul de importante. În schimb, spirometria este o investigaţie total neinvazivă şi nu presupune expunere la radiaţii, iar evaluarea funcţiei pulmonare se poate face timpuriu”, explică Magdalena Ciobanu, medic pneumolog la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta” din Bucureşti.
CITEȘTE ȘI: Curăță plămânii în doar câteva zile: Plantele-minune pentru sănătatea pulmonara
Cât de sănătoși sunt plămânii tăi
Spirometria este un test de bază în explorarea funcției respiratorii și se face cu ajutorul unui dispozitiv numit spirometru. Testul evaluează cantitatea de aer pe care o persoană o poate inspira sau expira într-o unitate de timp. Este o procedură simplă, neinvazivă, rapidă și nu doare. Pacientul trebuie să lipească bine buzele în jurul unei piese bucale, să respire relaxat câteva secunde, apoi să expire atât de puternic şi atât de rapid, încât să-şi simtă plămânii complet goliţi de aer, după care să respire din nou relaxat.
De regulă, testul de spirometrie se face în cabinetele de pneumologie şi nu costă nimic dacă aduceţi un bilet de trimitere de la medicul de familie.
Comentarii: