Cătălina Ponor nu a fost niciodată o persoană prea deschisă, nici măcar cu fanii ei. Iar zâmbetul din reclame a fost dăruit extrem de rar în timpul competițiilor și concursurilor. L-am admirat mereu doar la final, și asta dacă marea campioană urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
La cât de introvertită este ca persoană, sportiva care s-a retras anul trecut din gimnastică probabil că nu ar spune niciodată dacă în copilărie a avut de suferit din cauza altor copii. Dar ceva a făcut-o să se implice într-o megacampanie împotriva abuzurilor.
Prezentă în sală, în fața presei, Cătălina Ponor a ținut să precizeze că ea nu a avut parte de asemenea experiențe neplăcute în copilărie. Dar este conștientă că această problemă a bullyingului există, așa că nu vrea să stea deoparte și e dispusă să le dea o mână de ajutor copiilor care trec prin astfel de situații.
Aflată la cea de-a cincea ediție, campania abordează pentru prima dată caracteristicile comportamentului parental asociate cu atitudinea de tip bullying în rândul copiilor. Iar multipla campioană olimpică, mondială și europeană este ambasadorul campaniei „Cartoon Network Clubul Prieteniei”.
Citește și: Când a devenit insultător degetul mijlociu. Scurtă istorie
Ce urmărește campania
În 2019, campania susține puterea exemplului pozitiv, subliniind importanța educării comportamentelor dezirabile în rândul copiilor. Spotul campaniei care va fi difuzat pe Cartoon Network și în mediul online reprezintă un ghid al prieteniei, adresându-se tuturor copiilor cu mesaje ce consolidează educația susținută în familie.
Proiectul Cartoon Network și Asociația Telefonul Copilului urmărește conștientizarea și prevenirea fenomenului, precum și identificarea acelor cazuri de tip bullying – violență verbală sau fizică, abuz emoțional, hărțuire și excludere – care au nevoie de sprijinul specialiștilor și pot beneficia de serviciile de consiliere oferite de către psihologi și asistenți sociali. Copiii, victime sau colegii acestora, precum și părinții sunt încurajați să ceară sprijin la linia gratuită la www.116111.ro<http://www.116111.ro> sau să găsească sfaturi pe www.cartoonnetwork.ro/clubulprieteniei<http://www.cartoonnetwork.ro/clubulprieteniei>.
„CLUBUL PRIETENIEI CARTOON NETWORK” se derulează și în alte ţări din Europa, Orientul Mijlociu și Asia.