Actriţa britanică Keira Knightley, în vârstă de 33 de ani, îi aduce critici Ducesei de Cambridge, Catherine (36 de ani), soţia Prinţului William al Marii Britanii, pentru că a promovat o imagine falsă despre actul naşter
Keira Knightley o admonestează pe Ducesa de Cambridge pentru falsa percepţie pe care a transmis-o despre actul naşterii, făcând referire la apariţia impecabilă pe care a avut-o în 2015, la doar câteva ore după ce a adus pe lume al doilea copil, pe Prinţesa Charlotte.
De altfel, după fiecare dintre cele trei naşteri, Kate Middleton a ieşit din spital machiată, strălucitoare, pe tocuri şi veselă, potrivit USA TODAY.
CITEȘTE ȘI: De ce Ducele și Ducesa de Cambrige NU se țin NICIODATĂ de mână în public
Pentru actriţă, actul naşterii nu este un moment de plăcere şi consideră că prin apariţia de după momentul naşterii, Middleton a creat percepţii nerealiste şi aşteptări dăunătoare viitoarelor mămici.
Actriţa a publicat o scrisoare deschisă, cu titlul „Sexul slab“, adresată fetiţei ei, Edie, în vârstă de trei ani, în care a povestit chinurile prin care a trecut când a adus-o pe lume. Textul a apărut în „Feminists Don’t Wear Pink (And Other Lies)“ („Feministele nu poartă roz şi alte minciuni“), o colecţie de articole semnate de staruri, artişti şi activişti.
Knightley compară percepţia ei despre momentul naşterii cu imaginea pe care a promovat-o Ducesa de Cambridge, care a adus-o pe lume pe Prinţesa Charlotte la o zi distanţă de naşterea fiicei ei din luna mai a anului 2015.
„Ducesa a ieşit din maternitate la şapte ore de la naştere, machiată şi purtând tocuri înalte, imaginea pe care toată lumea vrea să o vadă“, scrie Knightley. „Ascunde. Ascunde durerea, corpurile noastre care se transformă, sânii lăsaţi şi hormonii noştri care ne provoacă furie. Arăţi frumos şi elegant, dar nu arăţi şi partea negativă, Kate“, adaugă ea.
În 2015, la ieşirea din spital, Ducesa a avut o apariţie fresh şi relaxată după naşterea micuţei Charlotte, îmbrăcată într-o rochie în nuanţe de galben şi alb şi nu arăta deloc ca şi când ar fi trecut prin chinurile naşterii, consideră Knightley.
În contrast, Knightley a purtat un halat de spital şi pantaloni din hârtie după naştere, deoarece a sângerat abundent după ce a adus pe lume primul copil.
„Ai ieşit cu ochii deschişi, cu braţele ridicate, ţipând“, îi transmite actriţa fiicei sale, amintindu-şi „vărsatul, sângele şi cusăturile“. „Îmi amintesc câmpul de luptă. Câmpul de luptă în care viaţa pulsează. Supraviţuire. Eu sunt sexul slab, tu eşti?“ „Şapte ore după lupta ta cu viaţa şi cu moartea, şapte ore după ce corpul tău a suferit, iar o vietate plină de sânge, care ţipă, iese. Nu gesticulează şi nu vorbeşte“, scrie Knightley.
„Apari cu fetiţa ta şi aştepţi să fii asaltată de fotografi. E simplu. Se întâmplă zilnic. Nu trebuie să te prefaci că e uşor“, atacă ea.
Critica lui Knightley vine la câteva zile după ce Middleton s-a întors la muncă după un concediu de maternitate de şase luni, după naşterea celui de-al treilea copil, Prinţul Louis, căruia i-a dat viaţă pe 23 aprilie. Şi atunci, apariţia spectaculoasă a Ducesei a stârnit atât admiraţie, cât şi critici, având în vedere că nu trecuseră decât câteva ore de când îl adusese pe lume pe cel de-al treilea copil al ei şi al Prinţului William.
CITEȘTE ȘI: Meghan Markle, soţia Prinţului Harry, recunoaşte: Ce a ascuns în rochia de mireasă în ziua nunţii
Keira Knightley a dezvăluit recent că a avut probleme psihice grave la vârsta de 22 de ani, după ce a început să devină celebră. Actriţa a fost diagnosticată cu sindrom de stres post-traumatic, o tulburarare care i-a afectat viaţa.
Comentarii: