LIFESTYLE

Ce dramă! Mesajul sfâşietor al fostului selecţioner al Spaniei, Luis Enrique, după ce fiica de 9 ani a murit de cancer osos!

În iunie, fostul selecţioner al Spaniei decidea să se retragă din funcţie, invocând motive personale. Nimeni nu a detaliat, nimeni nu a investigat şi nimic nu a apărut în presă, din respect pentru el fiind păstrată o discreţie totală.

În martie, la partida cu Malta contând în economia grupei din care face parte şi România, Luis Enrique nu a putut să stea pe banca Spaniei. A plecat de urgenţă acasă, iar jucătorii au aflat abia a doua zi după meci care a fost motivul. A fost momentul în care începuse lupta contra-cronometru a micuţei Xana cu osteosarcomul, cancerul osos cu care fusese diagnosticată chiar atunci.

Citeşte şi: BOALA SECOLULUI! Ce trebuie să faci dacă te confrunți cu această afecțiune

Xana a pierdut meciul cu viaţa ieri!

Cel mai dureros moment din viaţa unui om este acela de a-şi privi neputincios cum îi moare copilul. Iar după o luptă de cinci luni, iar acel moment devastator a venit ieri pentru fostul atacant al Barcelonei Fiica lui Luis Enrique, Xana, a părăsit această lume la vârsta de doar 9 ani.

Anunţul sfâşietor a fost făcut chiar de tatăl îndoliat. „Fiica noastră, Xana, a plecat dintre noi în această după-amiază. Vă mulţumesc pentru toate gesturile de afecţiune pe care ni le-aţi arătat în aceste luni, pentru discreţia şi înţelegerea de care aţi dat dovadă. Ţin să le mulţumesc şi medicilor de la spitalele San Joan de Deu şi Sant Pau pentru dedicaţia şi profesionalismul doctorilor şi asistentelor.”, a fost mesajul care a smuls lacrimi de la fanii fotbalului din toată lumea.

“Ne va fi foarte dor de tine, Xana, dar ne vom aminti de tine în fiecare din zilele vieţilor noastre, sperând că în viitor ne vom întâlni din nou. Vei fi steaua care ne va ghida familia. Odihneşte-te în pace, Xanita”, a avut puterea să scrie fostul selecţioner al Spaniei.

Comentarii: