Ce înseamnă dacă ai trombocitele scăzute: Cât de periculos este acest lucru. Numărul scăzut de trombocite, cunoscut și sub numele de trombocitopenie, se referă la o afecțiune în care numărul de trombocite din sânge este sub limitele normale. Trombocitele sunt fragmente mici de celule care joacă un rol important în coagularea sângelui și vindecarea rănilor.
Un număr tipic de trombocite variază între 150.000 și 450.000 de trombocite pe microlitru de sânge. Atunci când numărul trombocitelor scade sub 150.000, acesta este considerat scăzut.
Există diverse cauze ale numărului scăzut de trombocite, de la afecțiuni medicale la medicamente:
Trombocitele sunt produse în măduva osoasă. Boli precum leucemia, anemia aplastică sau sindroamele mielodisplastice pot afecta capacitatea măduvei osoase de a produce trombocite, ducând la trombocitopenie.
Boli precum lupusul sau purpura trombocitopenică imună (ITP) determină sistemul imunitar al organismului să atace și să distrugă în mod eronat propriile trombocite. Infecții: Infecțiile virale, cum ar fi hepatita, HIV sau virusul Epstein-Barr (EBV), pot suprima producția de trombocite.
Unele medicamente, inclusiv chimioterapia, antibioticele și unele diuretice, pot interfera cu producția sau funcția trombocitelor.
Consumul excesiv de alcool poate afecta capacitatea măduvei osoase de a produce trombocite.
Unele femei dezvoltă trombocitopenie ușoară în timpul sarcinii, de obicei în trimestrul al treilea.
În cazurile ușoare de trombocite scăzute, este posibil să nu existe simptome vizibile, dar pe măsură ce numărul scade, semnele de trombocitopenie pot deveni mai vizibile, potrivit actualno.com.
Unele dintre cele mai frecvente simptome includ:
În cazurile severe, pot apărea sângerări interne, care se pot manifesta ca sânge în vomă sau scaun și pot pune viața în pericol.
CITEȘTE ȘI: Fructul care curăță ficatul, intestinele și vasele de sânge
Trombocitopenia este de obicei diagnosticată printr-o hemogramă completă (CBC). Dacă se constată un număr scăzut de trombocite, pot fi necesare teste suplimentare pentru a determina cauza de bază. Acestea pot include teste ale măduvei osoase, ecografie sau teste virale.
Tratamentul depinde de gravitatea afecțiunii și de cauza subiacentă. În cazurile ușoare, tratamentul poate să nu fie necesar.
În cazurile mai severe, opțiunile includ: