Cabral Ibacka este unul dintre cei mai charismatici prezentatori tv. Look-ul său exotic pentru România și alura sa de luptător – el chiar fiind fost luptător de kickboxing și antrenor de Tae Bo – l-au făcut extrem de popular. Desigur, și roluri interpretate în telenovelele românești lansate de postul Acasă TV, acolo unde Cabral a și fost pentru prima dată coprezentator, i-au crescut priza la public.
Vedeta de astăzi a fost mai întâi însurat cu un celebru fotograf, Luana, dar n-a fost să fie pentru totdeauna. Acum e căsătorit cu Andreea Pătrașcu, alături de care are doi copii, o fetiță pe nume Namiko și un băiețel care a venit de curând pe lume.
Practic, viața lui Cabral de la televizor pare perfectă. Însă ea este exact ca-n telenovelele în care a jucat. Sau, mai concret, a fost.
„ Așa neșansă? Să te naști negru printre albi? Așa lipsă de bulan încât să te naști în România, într-o familie săracă?! Diverși șterși si onorabile diverse mi-au explicat la nesfârșit ce nu puteam să fac. (..). Am zâmbit. Constant, am zâmbit.
Am învățat să muncesc, să gândesc, să cresc. Am pornit în viață părăsit de tată la doar câteva săptămâni de viață. Cu o mamă de la țară, de la coada vacii, de la care am învățat că te poți ridica, poți învăța, poți alege orice carieră vrei tu… dacă ești dispus să muncești pentru asta. Și dacă ai încredere în tine.”, a povestit Cabral pe blogul său.
CITEȘTE ȘI: Ce trebuie să ştii când faci cadouri: Sfaturi extrem de utile pentru sărbători
”Nu m-am considerat exemplu, pentru că nu sunt!”
Așa cum spuneam, prima parte a vieții a fost cam dură pentru prezentatorul de la Pro TV. Exact ca-n filmele motivaționale, Cabral a cunoscut și fața neprietenoasă a sorții, a avut o adolescență grea și o tinerețe deloc ușoară, după cum a mărturisit chiar el.
„ Apoi eram patru suflete într-un apartament de două camere și ieșeam din casă încălțat cu singura pereche de mergători crăpați la încheieturi. Am descărcat TIR-uri cu cârca, am cărat moloz pe șantier, am schimbat roți, am sudat garduri..(..) De-asta îți spun acum… chiar de-i greu. Chiar de nu ești bine. (..) Ai încredere că poți”, a fost mesajul lui Cabral pentru cititorii lui.
Cu toate acestea, vedeta tv nu crede că el este un model. „Nu m-am considerat niciodată un exemplu, pentru că nu sunt. Nu m-am arătat cu propriile degete… pentru că mi se pare că mi-aș arăta doar defectele. Dar dacă vreodată îmi ceri un singur sfat, o să-ți spun simplu: ai încredere. Ai încredere în ce poți învăța, în ce poți construi, în ce poți realiza”, a scris Cabral.