Ce să NU faci când ești răcit: Greșelile care fac ca boala să dureze mai mult decât ar trebui. Ai răcit, nu te simți deloc bine și ai vrea să scapi cât mai repede de durerea de cap, nasul înfundat, durerea în gât și tusea sâcâitoare.
Dacă ai și ghinionul să te lupți cu febra și frisoanele, totul pare și mai greu de suportat. Îți dezvăluim câteva lucruri care îți pot prelungi agonia corelată cu răceala, și pe care, dacă le eviți, ai șanse să te bucuri mai repede de sănătate și energie. De asemenea, discutăm pe scurt și despre răceala în sarcină.
Răceala ține câteva zile, indiferent ce faci
Răceala este o afecțiune infecțioasă a tractului respirator superior, care atacă nasul, gâtul, sinusurile, laringele și bronhiile și este cauzată în principal de infecții virale, în special de către diferite tulpini ale rinovirusului. Simptomele pot dura de obicei câteva zile până la o săptămână, iar majoritatea oamenilor se recuperează complet în decurs de 7 până la 10 zile. Cu toate acestea, unele tulpini de virus pot provoca simptome mai severe sau pot dura mai mult timp, potrivit doc.ro.
De asemenea, anumite lucruri pe care le faci îți pot agrava simptomele de răceală sau le pot prelungi, altele nu te vor ajuta la nimic, în timp ce altele îți pot fi de folos pentru a scurta durata răcelii. În plus, când vorbim de o răceală în sarcină, cu atât mai mult e nevoie de precauție. În orice caz, e important de reținut că nu ai cum să scapi de răceală de pe o zi pe alta, dar o poți scurta și, cu siguranță, o poți prelungi dacă nu faci ce trebuie.
Ce să NU faci când ești răcit
Iată câteva situații care nu îți fac bine sau chiar îți fac rău când ești răcit:
Ce să NU faci când ești răcit: Iei medicamente fără recomandarea medicului, în special antibiotice
Indiferent de câte ori ai mai fost răcit, câtă experiență ai cu medicația sau remediile naturiste, este recomandat să te adresezi totuși unui medic de fiecare dată când te îmbolnăvești. Și asta fiindcă s-ar putea ca unele simptome să te păcălească și să fie altceva în spatele presupusei răceli. Sau să fi contractat un virus mai periculos, care are nevoie de un anumit tip de tratament.
CITEȘTE ȘI: Durere de cap, răceală sau febră? Medicamentele care nu trebuie să îți lipsească din casă
În plus, majoritatea pacienților care observă că au simptome mai grave când se confruntă cu o răceală, cum sunt febra foarte mare, diaree, stări de vomă, intră în panică și recurg la antibiotice. Acestea nu sunt recomandate decât în cazul infecțiilor cu bacterii, ceea ce nu se întâmplă în cazul răcelii și gripei. Răceala este virală, nu bacteriană! Mai mult decât atât, antibioticele pot să îți facă mai mult rău decât bine, slăbindu-ți și mai mult sistemul imunitar și împiedicând astfel vindecarea mai rapidă.
Ce să NU faci când ești răcit: Întrerupi tratamentul mai devreme decât ar trebui
Ai luta în prima zi antiinflamatoare, antitermice, eventual un sirop pentru tuse și suplimente cu vitamina C și a doua zi deja ai renunțat la ele? Nu te lăsa păcălit și nu întrerupe tratamentul prematur, înainte de finalul perioadei recomandate de medic sau farmacist, chiar dacă ai impresia că ești puțin mai bine.
Vindecarea poate fi doar o părere, ameliorarea simptomelor să te păcălească, iar răceala să se manifeste apoi și mai puternic. Respectă întotdeauna recomandarea medicului, chiar dacă te simți mai bine, și oferă-i organismului timp să se refacă.
Ce să NU faci când ești răcit: Nu te hidratezi suficient
Hidratarea este esențială pentru un corp sănătos, dar este cu atât mai importantă atunci când ești bolnav, pentru că organismul tău se luptă pe toate fronturile să scape de virus, inclusiv prin urină și transpirație, în special atunci când ai și febră. Toată această apă eliminată din organism odată cu toxinele trebuie înlocuită constant. Când ai o răceală e indicat să bei mai mulți litri de lichide pe zi: apă simplă sau cu zeamă de lămâie, ceaiuri de plante neîndulcite în care poți pune zeamă de lămâie sau de portocală, dar și supe calde.
Ce să NU faci când ești răcit: Nu mănânci suficient și ce trebuie
Răceala și gripa pot veni la pachet și cu lipsa poftei de mâncare, însă va trebui să respecți un program de masă și să încerci să mănânci cât mai sănătos. Dacă nu poți să iei trei mese principale sau dacă îți este mai comod, poți împărți totul în 4-5 mese mai mici, pe tot parcursul zilei, la intervale de 3 ore. Nu e nevoie să mănânci mult, dar e important să ai ceva în stomac.
Consumă cât mai puține dulciuri, prăjeli sau orice alte alimente ultra procesate, deoarece acestea susțin inflamația în corp. Axează-te pe supe de carne cu legume, pe salate de legume crude sau fierte și pe fructe proaspete (mai ales kiwi, portocale și căpșuni, deoarece sunt bogate în vitamina C, care scurtează durata răcelii).
Ce să NU faci când ești răcit: Nu te odihnești suficient
Dormi cel puțin 8-9 ore pe noapte, poate ceva mai mult decât în mod normal. Dacă programul îți permite, o zi întreagă de repaos la pat te va ajuta foarte mult să lupți cu răceala. Organismul are nevoie de timp să se refacă, iar somnul sau cel puțin repaosul în pat, încetinesc funcțiile corpului și îi permit să se concentreze pe ce e cu adevărat important și anume lupta cu virusul.
Ce să NU faci când ești răcit: Faci prea mult efort, ești stresată și mereu pe fugă
Efortul nu este foarte recomandat atunci când ești răcită sau ai gripă, fiindcă vei consuma multe resurse pe care organismul tău le poate concentra în direcția vindecării. Multe persoane continuă să meargă la muncă și chiar să facă eforturi mari pe durata răcelii, ceea ce nu este deloc indicat. Stai acasă măcar o zi și odihnește-te cât mai mult la pat. În plus, așa îți ferești și colegii de muncă de particulele virale pe care ai putea să le împrășii.
Poți reîncepe să faci mișcare spre finalul perioadei de răceală, cu antrenamente ușoare, dacă erai obișnuită să faci sport. Evită stresul, pentru că și acesta va îngreuna munca sistemului imunitar. Încearcă să amâni problemele pe care știi că le poți rezolva și după ce scapi de boală și oferă-ți timp pentru odihnă.
Ce să NU faci când ești răcit: Îți bombardezi organismul cu medicamente, suplimente și remedii naturiste
Sigur că vrei să scapi cât mai repede de răceală, însă nu este niciodată o soluțe potrivită să iei toate medicamentele de care ai auzit sau să bei toate tipurile de ceai și să îți administrezi o mulțime de suplimente care crezi că te-ar putea ajuta. Multe dintre ele pot avea efecte adverse dacă sunt combinate, deci e bine să ceri un sfat medicului de familie și să urmezi recomandarea lui. Probabil că acesta îți va indica un singur medicament antitermic atunci când ai febră, un singur medicament antiinflamator și remedii naturale pentru tuse, nas înfundat sau durere de gât, eventual un supliment care să suțină sistemul imunitar.
CITEȘTE ȘI: Atenție la aceste simptome – Cum știi că răceala se transformă în pneumonie
Ce să NU faci când ești răcit: Fumezi și bei alcool
Ultima greșeală pe care o fac mulți pacienți este consumul de alcool și tutun. Alcoolul poate cauza complicații grave în combinație cu medicamentele, așa că nu e indicat să te răsfeți nici măcar cu un pahar de vin. Cât despre fumat, acesta irită căile respiratorii, iar vindecarea gâtului va fi, de asemenea, îngreunată. Ia, deci, o pauză de la fumat pe toată durata răcelii.
Comentarii: