Irina Loghin este una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară, însă nu este renumită numai pentru cariera sa. Cântăreața este cunoscută și pentru stilul de viață sănătos și aspectul proaspăt și luminos, chiar și la cei 82 de ani.
Irina Loghin susține că tinerețea ei nu vine din niciun medicament sau supliment anume, ci din stilul de viață plin de crudități și alimente sănătoase, neprocesate.
Interpreta dezvăluie că bea foarte des un anumit ceai care, într-adevăr, a ajutat-o în multe afecțiuni, inclusiv COVID.
Ceaiul-minune pe care Irina Loghin îl bea în fiecare dimineață
„Totul vine de la alimentație, de la crudități. Eu în fiecare dimineață beau un ceai de cătină. O dau prin blender, o strecor și beau un pahar de cătină și acum m-am învățat cu el. Cătina este cea mai bună”, a dezvăluit Irina Loghin la “Vorbește lumea”.
Mai mult decât atât, interpreta de muzică populară a declarat că această licoare a fost un adevărat ajutor și în perioada în care a fost infectată cu coronavirus, având în vedere că a fost asimptomatică.
„Am avut gustul și mirosul și niciun fel de durere. Nu m-am speriat. M-am speriat mai rău, că pe atunci te sunau cei de la DSP, trimiteau salvarea. Eram asimptomatică și m-am dus la Matei Balș să repet testul și a ieșit tot pozitiv. M-am internat, mi-am făcut toate analizele. Doctorița mi-a spus, a doua sau a treia zi: Doamna Loghin, mi-e și rușine să vă spun să părăsiți patul, v-au ieșit analizele perfecte, și am plecat acasă”, a adăugat Irina Loghin.
CITEȘTE ȘI: Cum poate fi evitat cancerul: Uleiul de cătină, o minune pentru sănătate
Ce beneficii are cătina?
- efect imunostimulator
- efect depurativ
- efect antioxidant
- efect antiinflamator
- efect cicatrizant
- efect emolient
- ameliorează simptomele răcelii
- protejează inima