X

Cercetătorii de la Harvard dezvăluie: Băutura care ajută memoria şi previne boli grave

Mai ceva ca lecitina. Greu de crezut, dar ciocolata caldă face mult mai mult decât să ne încălzească într-o zi friguroasă de iarnă.

Cercetătorii Universității Harvard spun că două căni pe zi din această băutură delicioasă ne pot ajuta memoria, prin menținerea circulației sanguine în acea zonă a creierului. Oamenii de știință au investigat efectele consumului de cacao asupra memoriei, iar concluzia a fost unanimă:

CITEȘTE ȘI: DE CE trebuie să consumi CACAO, dacă ai PESTE 40 de ani

„Diferite zone din creier au nevoie de mai multă sau mai puțină energie pentru a-și duce sarcinile la bun sfârșit. Reacția se numește acuplare neurovasculară și poate juca un rol major în prevenirea unor boli grave precum Alzheimer”. Jumătate din cei 60 de participanți la studiu, cu vârsta medie de 70 de ani, au băut timp de o săptămână cacao bogată în flavonoizi, antioxidanți puternici, iar cealaltă jumătate au consumat cacao slab calitativă.

Folosind mai apoi ultrasunetele, cercetătorii le-au măsurat nivelul de acuplare neurovasculară și au stabilit că absolut toți și-au îmbunătățit mai mult sau mai puțin memoria.

CITEȘTE ȘI: Cele 10 porunci pentru un creier sănătos, dezvăluite de unul dintre cei mai experimentați neurochirurgi

Într-un alt studiu, din 2012, cercetători din Italia demonstrează că pacienții vârstnici cu deficit cognitiv ușor, care ulterior pot dezvolta demența Alzheimer, și care beau cacao bogată în flavonoide, efectuează mai bine testele ce evaluează funcțiile mentale, față de grupul ce consumă cacao cu o cantitate mai mică de flavonoide. Cacaoa protejează creierul, dar nu previne demența.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro