Dacă de dragostea publicului a avut parte din belșug, pe partea materială, Draga Olteanu Matei nu a fost o răsfățată a sorții: a părăsit scena vieții la 87 de ani și n-a lăsat în urmă vreo mare avere – o garsonieră în București și o casă în Piatra Neamț, o colecție mică de costume populare, blănuri și bijuterii.
Și cum regretata artistă și defunctul ei soț n-au cunoscut bucuria de fi părinții, doi nepoți ai actriței vor moșteni tot ceea ce a avut Draga Olteanu Matei. Tabloidele spun că nepoții au fost și cei care s-au îngrijit de îndrăgita actriță de când aceasta s-a mutat la Piatra Neamț.
Draga Olteanu Matei a suferit enorm atunci când a rămas fără casa în care își investise împreună cu soțul ei toată agoniseala.
CITEȘTE ȘI: Boala care a răpus-o pe Stela Popescu afectează milioane de români: Simptomele apar foarte târziu
Escrocată de o prietenă!
În urmă cu câțiva ani, marea artistă a României avea să-și spună oful în ziarul Ring. “În București stăteam într-o casă cu chirie, pe care a demolat-o Ceauşescu şi, până ne-au dat alta, am stat la hotel nu ştiu câte luni. Ne-a costat o avere, toată leafa noastră mergea pe chiria de la hotel. Ne-au dat apoi altă casă, tot într-un imobil naţionalizat şi tot cu chirie”, a povestit Draga Olteanu Matei atunci.
„Nu aveam de gând să cumpărăm casa, dar în anul 1995 s-a dat Legea 112 şi lumea spunea că e bine să o cumpărăm. Ni s-a spus că o va lua altcineva şi ne va da afară din casă. Şi atunci am cumpărat-o cu vreo 21 de milioane de lei (la vremea respectivă – n.r.)…
Apoi ne-am pomenit cu un fost locatar, care pretindea că e casa lui. Am găsit o avocată, prietenă de familie, care a ştiut să ne escrocheze îngrozitor, a făcut un gest oribil şi asta a coincis şi cu ieşirea soţului meu la pensie. Atunci am hotărât să plecăm definitiv la Piatra Neamţ”, a mai spus în urmă cu câțiva ani Draga Olteanu Matei.
Comentarii: