REVIEW

Concediu în pandemie – Ce ar trebui să pui în bagaj pentru a te proteja cât mai bine

smartertravel.com

Puțină precauție nu strică niciodată, mai ales când te pregătești să pleci în concediu. Ține cont că, de această dată, din cauza pandemiei COVID-19, vei avea nevoie de și mai multe elemente esențiale pentru concediu, inclusiv geluri de mâini cu 70% alcool și măști de față, atât pentru tine, cât și pentru cei din familie.

Indiferent dacă te pregătești pentru o vacanță în familie, pentru o călătorie cu prietenii sau o pauză romantică cu jumătatea ta, ți-am pregătit o mică listă cu acele lucruri pe care ar fi bine să le ai în bagaj, ca să ai o vacanță fără incidente.

Înainte de toate, deși poate că vei fi tentat să împachetezi multe haine dacă călătoria te va duce într-o varietate de locuri, asta nu înseamnă că va trebui să iei la tine multe piese vestimentare. Trebuie doar să împachetezi inteligent. Include haine care pot fi purtate în aventurile zilnice și apoi îmbrăcate ușor cu o pereche diferită de pantofi, de exemplu.

Poate o rochie sau pantaloni de călătorie confortabili, care pot fi îmbrăcați pentru o zi la piață. Nu uita și de încălțămintea confortabilă! De asemenea, ia în considerare îmbrăcămintea cu SPF dacă ajungi în locuri în care acest lucru ar fi benefic.

Care sunt documentele de călătorie necesare

Acestea sunt documentele fără de care nu vei putea călători în afara țării. Asigură-te că ai pașaportul, buletinul și diverse documente de călătorie – cum ar fi asigurarea de călătorie, de exemplu, mai ales în contextul actual, când încă există riscul îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2. O astfel de asigurare ar trebui să acopere riscurile asociate pandemiei de COVID-19. De asemenea, merită să ai la tine și copii xerox ale acestor documente. Nu se știe niciodată când vei avea nevoie de ele!

CITEȘTE ȘI: Vacanță în străinătate alături de copii? Lista actelor necesare pentru a scoate un minor din țară

Dacă zbori cu avionul

În cazul în care plănuiești să zbori cu avionul, pregătește un mic bagaj de mână, în care să incluzi câteva obiecte personale, pe care să le ai la tine în timpul zborului (de exemplu, telefonul mobil, încărcătorul de telefon, tabletă, căști, mască de protecție, un gel de mâini cu 70% alcool). Este o idee bună să pui în acest mic bagaj și o ținută (sau două) și câteva articole de toaletă esențiale, în cazul în care bagajul tău se pierde. Dacă pleci în vacanță cu copiii, adaugă în bagajul de mână câteva obiecte cu care să-i ții ocupați: carte de colorat, carioci lavabile, carte de citit etc.

Ce-ar trebui să conțină trusa de prim-ajutor

  • Copii xerox după rețetele pe care le iei;
  • Calmante pentru durere;
  • Antitermice, dacă călătorești cu copii (paracetamol, ibuprofen, eventual supozitoare novocalmin pentru urgență hipertermică),
  • Termometru;
  • Comprimate de supt pentru durerea în gât;
  • Laxative;
  • Un antihistaminic (pentru reacțiile alergice),
  • Un spray pentru igiena de zi cu zi și curățarea nasului,
  • Un antidiareic (eventual alimente pentru rehidratare, gata preparate, pentru pierderi digestive care asociază și vărsături, în cazul copiilor),
  • Săruri de rehidratare orală;
  • Multivitamine;
  • Gel de aloe vera, pentru arsuri solare;
  • Soluții pentru răul de mașină;
  • Pastile pentru răul de altitudine (dacă urmează să ajungi la altitudini mari);
  • Picături pentru ochi;
  • Plasturi;
  • Măști de protecție;
  • Șervețele sterile, pentru o igienă oculară cotidiană, dar și în cazul prezenței unor afecțiuni infecțioase sau inflamatorii,
  • Soluții repelente, pentru a ține la distanță țânțarii, căpușele etc.
  • Creme pentru mușcăturile de insecte.

În bagajul pentru concediu pune un dezinfectant pentru mâini care să conțină cel puțin 70% alcool.

În vacanță, o să ai nevoie și de o cremă de mâini reparatoare pentru piele uscată și foarte uscată. Optează pentru un produs care poate fi folosit atât de adulți, cât și de copii, ca să economisești spațiu în bagaj. De altfel, nu uita de protecția solară, pentru a te feri de radiațiile ultraviolete, indiferent că mergi la munte sau la mare, recomandă doc.ro. Un astfel de produs previne îmbătrânirea prematură a pielii și a petelor inestetice care pot apărea în urma expunerii neprotejate la soare.

Pentru accelerarea vindecării rănilor minore, julituri și zgârieturi, ar fi bine să ai în trusa de concediu și un balsam reparator cu acțiune antibacteriană, care să conțină unt de shea, glicerină, apă termală și Panthenol 5%.

Dacă plănuiești să pleci în vacanță cu mașina și știi că cineva din familie are rău de mișcare, include pe lista de produse pe care să le ai la tine și soluții contra răului de mișcare, precum un supliment care are în compoziție un extract standardizat de ghimbir sau brățări antirău de mișcare.

CITEȘTE ȘI: Psihologii dezvăluie: Cât de importante sunt temele de vacanţă şi ce trebuie să facă părinţii

Mai pune în bagaj și dispozitive ori obiecte medicale, precum:

  • ochelarii și lentile de contact,
  • glucometru, dacă trebuie să-ți măsori glicemia,
  • un dispozitiv în formă de stilou (pen) sau o pompă de insulină, dacă ai diabet;
  • inhalatoare sau stilouri preumplute cu adrenalină (dacă cineva din familie are o alergie foarte puternică),
  • un nebulizator cu compresor proiectat pentru realizarea terapiilor eficiente prin aerosoli cu medicamente pentru tratarea astmului, alergiilor și altor afecțiuni respiratorii.

Înainte de a-ți face bagajul, analizează mai întâi lista de activități, astfel încât să poți să pui în valiză tot ce o să ai nevoie în vacanță. Și nu uita: respectă oamenii și locurile pe care le vizitezi și, oriunde te-ai îndrepta în această vară, respectă recomandările autorităților, pentru a preveni o eventuală îmbolnăvire cu SARS-CoV-2, poartă mască de protecție în spațiile publice și evită zonele aglomerate.

Iar dacă ai simptome specifice infecției cu SARS-CoV-2, adică febră, tuse uscată, oboseală, dificultăți de respirație, durere în piept, pierderea mirosului ori a gustului, diaree, durere de cap, izolează-te și urmează protocolul din țara în care te afli.

Comentarii: