Acesta este condimentul interzis cardiacilor. Specialiştii ne spun ce păţim dacă mâncăm mult lăudatul hrean. Considerat antibiotic natural, un antiinflamator, dar şi un afrodisiac la îndemâna oricui, aromatul hrean, cu miros înţepător şi gust arzător, este ideal pentru anemii, sinuzite şi bronşite. Deşi oferă beneficii extraordinare, condimentul nu este pentru toată lumea.
Persoanele care suferă de boli cardiace ori ale aparatului digestiv trebuie să stea departe de hrean. “Consumul de hrean este interzis sub orice formă în caz de boli ale aparatului digestiv, boli cardiace, hemoragii interne, dar şi în timpul sarcinii şi alăptării. De asemenea, hreanul nu va fi consumat de copii mai mici de 5 ani. Supradozajul poate determina iritaţii renale, diaree, hemoragii digestive, scăderea bruscă a tensiunii arteriale”, explică dr. Daniela Stan, medic de familie.
În Antichitate, hreanul era folosit împotriva durerilor de cap, răcelilor, dar şi în preparate culinare, însă şi în ritualuri de tămăduire. Hreanul este folosit atât la gătit, cât şi în medicina naturistă pentru tratarea diverselor afecţiuni. Este de două ori mai bogat în vitamina C decât lămâile, conţine vitamin B, potasiu, calciu, fier şi fosfor. De la hrean folosim rădăcina care se poate consuma crudă, rasă, în salate sau diverse preparate, sub formă de tinctură sau oţet din hrean. Pe lângă numeroasele beneficii, hreanul trebuie consumat cu moderaţia deoarece are şi efecte adverse.
Cu DIETA NATMAN poți pierde 3-5 kg în doar 4 zile
Principalele DEFECTE ale femeilor prin care resping bărbații
Cum poți face un avocado crud să se coacă în 10 minute
“Supradozajul poate determina iritaţii renale, diaree, hemoragii digestive, scăderea brusca a tensiunii arteriale sau hemoragii interne. De asemenea, se recomandă evitarea consumului de hrean, în timpul fluxului menstrual. Substanţele din hrean pot interactiona negativ cu antiinflamatoarele de sinteză, precum şi cu corticoizii sintetici. Totodată, hreanul este contraindicat femeilor care alăptează şi persoanelor care au suferit un infarct ”, spune Marina Grigore, specialist în apifitoterapie, conform adevarul.ro.
Cele mai sănătoase părți ale legumelor și fructelor pe care le ARUNCI
„Vă rup frunzele?” auziți când cumpărați ridichi. VEZI de ce ar trebui să spui NU
Cele mai frecvente GREȘELI pe care le faci când gătești cu ulei de măsline
“Sinuzitele sunt complet vindecate, chiar şi în cele mai grave forme după o cură cu inhalaţii de hrean ce se pot face prin simpla pregătire a hreanului pentru iarnă, pus la borcane. În cantităţi mici el stimulează pofta de mâncare, dar alungă şi răceala sau gripa”, explică medicul. Atât rădăcina cât şi frunzele de hrean au proprietăţi benefice organismului. Pentru că este iute, ajută la descongestionarea căilor respiratorii superioare şi este un remediu eficient împotriva reumatismului.
Care sunt GREȘELILE pe care TOATE femeile le fac într-o relație
Primele poze OFICIALE din Sezonul 7 al serialului Game of Thrones
Clătite cu zucchini și iaurt grecesc, dulci sau sărate/ MIC DEJUN SĂNĂTOS și HRĂNITOR
Hreanul este un inamic al conjunctivitei, dar şi a altor afecţiuni oculare, spun specialiştii. Tratamentul este unul cât se poate de simplu: se rade hreanul, după care se inspira profund timp de 5 – 10 minute. Lăcrimarea ochilor este inevitabilă, însă cât se poate de benefică.