SANATATE

Conexiunea mai puțin cunoscută: Cum îți este afectată inima dacă suferi de cataractă/ STUDIU

Foto: Pinterest.com

Scăderea lentă dar progresivă a vederii poate fi semnul unei boli grave numite cataractă. Se estimează că 30% dintre persoanele cu vârsta de peste 65 de ani dezvoltă cataractă.Cu toate acestea, și tinerii pot fi afectați.

Potrivit unui studiu publicat în British Journal of Ophthalmology, cataracta poate fi asociată unui risc crescut de deces ca urmare a bolilor de inimă. Studiul „a identificat asocieri semnificative între intervenţia chirurgicală auto-raportată pentru cataractă” şi un risc crescut de deces din orice cauză, în special ca urmare a unor afecţiuni cardiace, au indicat autorii.

Cataracta asociată unui risc ridicat de deces din cauza bolilor cardiace

Potrivit specialiștilor, această concluzie nu presupune faptul că afecţiunea oftalmologică numită cataractă cauzează probleme cardiace. Aceștia au evidențiat că studiul nu a fost conceput pentru a dovedi cauza şi efectul.

„O varietate de afecţiuni medicale precum (hipertensiunea arterială), diabetul sau fumatul au fost asociate cu creşterea (riscului de) cataractă, iar aceste boli sunt, de asemenea, asociate cu mortalitatea vasculară, ceea ce ar putea explica asocierea”, a declarat doctor Matthew Gorski, medic oftalmolog la Northwell Health din Great Neck, New York, care nu a fost implicat în acest studiu, potrivit Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Ton la conservă: Alimentul care are grijă de creierul și ochii tăi – Când este contraindicat

Cu toate acestea, cataracta poate fi un indicator important al stării de sănătate

„Pacienţii ar trebui să folosească rezultatele acestui studiu drept o aducere aminte cu privire la importanţa examinării regulate a ochilor cu medicul oftalmolog, mai ales odată cu înaintarea în vârstă şi dacă există anumite afecţiuni medicale”, a subliniat Gorski.

Ce este și ce rol joacă stresul oxidativ

Studiul a fost realizat în Australia şi a fost condus de doctor Mingguang He de la Centrul pentru cercetări oftalmologice din cadrul Universităţii din Melbourne. Echipa condusă de Mingguang He a analizat date prelevate între anii 1999 şi 2008 de la aproximativ 15.000 de pacienţi din Statele Unite, de 40 de ani şi peste această vârstă.

Peste 2.000 (9,6%) dintre aceştia au declarat că au trecut printr-o operaţie de cataractă. Pe o perioadă medie de monitorizare de circa 11 ani, aproape 4.000 (19%) dintre participanţi au decedat.

După ce au fost luaţi în considerare factori socio-economici şi medicali, cercetătorii au constatat că riscul de deces din orice cauză a fost cu 13% mai mare, iar riscul de deces din cauza bolilor de inimă a fost cu 36% mai mare, la persoanele care au trecut printr-o intervenţie chirurgicală de cataractă.

Stresul oxidativ – un dezechilibru în cadrul proceselor naturale de oxidare la nivel celular – şi depresia pot fi factori comuni care ar putea cauza formarea cataractei şi, de asemenea, pot creşte riscul de deces din cauza bolilor de inimă, a indicat echipa în prezentarea studiului.

Autorii cercetării au oferit drept exemplu studii anterioare, care au arătat că deteriorarea ADN-ului cauzată de stresul oxidativ contribuie la formarea cataractei, stimulând totodată o îngustare nesănătoasă a arterelor.

Persoanele care au cataractă prezintă, de asemenea, un risc sporit de a dezvolta depresie

Potrivit echipei australiane, persoanele care au cataractă prezintă, de asemenea, un risc sporit de a dezvolta depresie comparativ cu cele care nu au această afecţiune oftalmologică, chiar şi după ce au trecut printr-o intervenţie chirurgicală pentru cataractă. Persoanele cu depresie au un risc mai mare de a fi diagnosticate cu boli cardiace.

CITEȘTE ȘI: Bolile care se pot vedea în ochi: Tumorile și hipertensiunea sunt printre acestea

Potrivit unui medic oftalmolog de la Spitalul Lenox Hill din New York, doctor Mark Fromer, care a analizat constatările acestui studiu, ”cu certitudine nu este o surpriză să ne aşteptăm ca pacienţii cu cataractă să prezinte alte afecţiuni subiacente, majoritatea pacienţilor cu cataractă fiind vârstnici”.

Fromer a remarcat, de asemenea, că intervenţiile chirurgicale pentru cataractă sunt realizate în prezent pe persoane cu o vârstă mai fragedă comparativ cu situaţia din urmă cu câteva decenii. ”Acest lucru a făcut ca pacienţii să trăiască mai mult timp după operaţie decât era raportat cu doar câteva decenii în urmă”, a spus Fromer.

”O vedere mai bună după o intervenţia chirurgicală duce, de asemenea, la o calitate îmbunătăţită a vieţii şi poate preveni accidentele care pot conduce la deces şi răniri din cauza vederii slabe”, a mai spus medicul.

Comentarii: