LIFESTYLE

Contestația CSM-ului, respinsă după ședința-maraton de 9 ore

9 ore! Atât a durat ultima ședință a Consiliului de Administrație al FRH, în care a fost respinsă contestația depusă de CSM București în legătură cu clasamentul final al Ligii Florilor MOL. Astfel, SCM Rm. Vâlcea rămâne pe primul loc, iar CSM București pe locul secund.

„Contestația celor de la CSM București a fost discutată și a fost menținută hotărârea luată la precedentul Consiliu de Administrație. Nu s-a schimbat nimic”, a spus Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.

CITEȘTE ȘI: Când a devenit insultător degetul mijlociu. Scurtă istorie

Urmează verdictul în cazul de dopaj de la Corona Brașov

 În cursul zilei de astăzi este așteptat rezultatul anchetei celor de la Agenția Națională Anti-Doping referitor la cazul handbalistelor de la Corona Brașov și verdictul în această speță.

„Încă se așteaptă rezultatul, mi-ar plăcea ca handbalistele  care sunt în această cauză să aibă șansa să revină cât mai repede pe teren, de ce nu, înaintea barajului de calificare la Olimpiadă”, a mai spus șeful handbalului românesc, la finalul ședinței-maraton.

 

 

 

 

Comentarii: