Chiar dacă nu pare cine știe ce, siguranța contului tău de Facebook este foarte importantă. Poți realiza acest lucru când postări ciudate apar ca și cum ar fi fost puse de tine. Așa că e mai bine să fii prevăzător și să înveți cum să știi dacă ți-a intrat cineva pe contul tău de Facebook.
Avem un volum semnificativ de informații private pe Facebook. Deși multe dintre postări sunt împărtășite cu prietenii, inclusiv date personale de contact, adresă sau număr de telefon, există și informații la care nu v-ați dori să aibă acces oricine. Lista include, în primul rând, conversațiile de pe Messenger și albumele private de imagini. Pornind de la această premisă, ar fi recomandabil să știți cum vezi dacă ți-a intrat cineva pe contul de Facebook. În definitiv, mai bine previi un dezastru, decât să te chinui să aduci argumente pentru niște lucruri care nu ar fi trebuit să devină publice, recomandă playtech.ro.
CITEȘTE ȘI: Stai prea mult pe Facebook sau Instagram? Metoda simplă de a afla cât de dependent eşti
Securitate contului vostru de Facebook ar trebui să fie mai importantă decât orice altceva, iar pentru a vă asigura că așa este primul pas implică să știți dacă v-a aflat cineva parola. Ca urmare, analizați un pic lista de sesiuni deschise pe Facebook.
Pentru început, intrați pe pagina voastră de Facebook de pe un PC sau Mac, accesând www.facebook.com. Faceți un click pe triunghiul din colțul din dreapta sus și accesați meniul Setări și Confidențialitate. Din noua fereastră, vă interesează Setări. Accesați secțiunea din stânga intitulată Securitate și conectare. De aici, vă interesează secțiunea din stânga intitulată ”Unde te-ai conectat”. Puteți apăsa pe ”Vezi mai mult”, pentru a vedea istoricul complet. Fiecare element din listă are cele trei bulinuțe în dreapta care ascund un meniu. Faceți click acolo și alegeți Deconectează-te, în cazul în care pare o sesiune care nu a fost inițiată de dumneavoastră sau de pe un dispozitiv la care nu mai aveți acces.
Pentru a vă schimba parola la Facebook, tot din meniul Securitate și conectare, apăsați pe Schimbă parola. Introduceți vechea parola în câmpul Actuală și alta nouă de două ori în câmpurile de mai jos. Schimbările se actualizează cu Salvează modificările.