Nu e copil care să nu aștepte dimineața de mâine cu emoție. În această seară își lustruiesc ghetuțele și le așează frumos lângă ușă, fiindcă în seara aceasta, când ei dorm, sunt vizitați de Moș Nicolae.
Despre Sfântul Nicolae se știe că este protectorul tuturor copiilor. Și obiceiul spune că el vine în fiecare noapte de 5 spre 6 decembrie și le lasă cadouri copiiilor în ghete.
Dar cine a fost Sfântul Nicolae din Mira (15 martie 270 – 6 decembrie 343), cel cunoscut și ca Nicolae de Bari? Se spune că a fost un episcop creștin timpuriu al orașului maritim antic grecesc Mira din Asia Mică, în timpul Imperiului roman. Sfântul Nicolae a înfăptuit numeroase miracole, astfel că este cunoscut și drept Nicolae făcătorul de minuni.
CITEȘTE ȘI: Ce trebuie să ştii când faci cadouri: Sfaturi extrem de utile pentru sărbători
De unde a pornit legenda
Prea multe detalii despre viața Sfântului Nicolae nu se cunosc. Unii spun că rămas orfan încă din adolescență, Nicolae a moștenit o avere extrem de mare. Fiind un om foarte milostiv, obișnuia să se îmbrace ca nu cumva să fie recunoscut și mergea noaptea la casele oamenilor sărmani, lăsându-le la ușă de mâncare și haine.
Legendele spun că în timpul vieții sale a salvat trei fete de la a fi forțate să se prostitueze, aruncând un sac de monede de aur pe fereastra casei lor în fiecare seară timp de trei nopți, pentru ca tatăl lor să poată plăti zestre pentru fiecare.
Comentarii: