Pentru piesele Corinei Chiriac nu există un anumit timp. Sunt fredonate de generațiile trecute și se cântă într-o veselie în cluburi și la festivalurile zilelor noastre.
Dar la fel ca melodiile ei, Corina Chiriac și-a păstrat același farmec. Aceeași aură de femeie frumoasă, celebră și independentă.
Și da, la 72 de ani îndrăgita cântăreață spune că singurătatea ei este o alegere și nu o povară. Curtată de mulți bărbați faimoși, iubită de ei, Corina Chiriac a ajuns o singură dată la altar, cu Virgil Anastasiu. Dar n-a fost să fie pentru totdeauna, mariajul a durat din 1993 până în 1997. În 2019, fostul soț al Corinei a părăsit această lume. Vedeta n-a mai vrut să-și refacă viața niciodată, nu s-a mai recăsătorit.
CITEȘTE ȘI: Cât va dura relația voastră, în funcție de luna în care a început
„Mă simt bine singură, pentru că am foarte multe preocupări. Mă bucur de prieteni, dar mă bucur și de momentele de singurătate. Sunt un om activ, gândesc pozitiv. Am gândit întotdeauna. M-am gândit la bine. Destul de ordonată, destul de gospodină. Hai, cu ce mă mai laud?!”, a glumit solista la podcastul lui Damian Drăghici.
Acolo unde a amintit și de momentele grele pe care le-a trăit în America, unde a locuit vreme de 5 ani, în California, cu fostul soț. Ulterior, au decis amândoi că e mai bine să se întoarcă, și atunci a venit cea mai grea perioadă în care a fost încercată de depresie.
„Vreo câțiva ani. A fost greu…Tata a plecat în ’94 dincolo (pe lumea cealaltă n.r) Mama a suferit și ea până a plecat. Am făcut o operație mare. Pe urmă bietul Virgil a avut și el niște probleme în continuare. A fost o perioadă lungă. În povestea fiecăruia există niște ani foarte grei, care ne sunt dați ca lecție. Ce a fost greu, a trecut, am învins și am ieșit cu ajutorul lui Dumnezeu. Cel mai mult m-a ajutat (credința n.r)”, a mai spus Corina Chiriac.
Comentarii: