Teama de infectare cu noul coronavirus i-a făcut pe mulţi să devină mai precauţi, mai atenţi la igienă. Dezinfectantul, fie că e pentru mâini, fie că e pentru suprafeţe nu trebuie să lipsească nimănui şi nu numai în condiţii speciale. Iar asta pentru că lucruri pe care le atingem zilnic, acasă, la birou, la cumpărături sunt considerate cele mai murdare suprafeţe din lume.
Spălatul pe mâini nu trebuie să fie o regulă conjuncturală, ci un gest reflex pentru fiecare dintre noi. Cu mâinile atingem cele mai contaminate suprafeţe, pe are se adună colonii urişe de bacterii şi virusuri. Nu este vorba doar despre Covid 19, ci de multe altele care pot cauza probleme serioase de sănătate.
Atingem zilnic aceste lucruri: acsă, la serviciu, în maşină, în aeroport, în conediu. Despre unele nici nu ţi-ai imagina că pot fi atît de contaminate. De aceea igiena este vitală.
Birou
În multe companii există încă telefoane fixe. Aceste obiecte sunt considerate cele mai murdare, în special receptorul, care conţine aproximativ 25.000 de bacterii fiecare, din 60 de specii diferite, potrivit clickpentrufemei.ro. Dacă foloseşti unul, ar fi bine să foloseşti şi o zubstanţă dezinfectantă în mod regulat. Acest lucru e valabil şi pentru tastatură, şi pentru mouse.
CITEȘTE ȘI: Avertismentul specialiştilor: Cel mai murdar obiect din casă este în bucătărie
Supermarket
Să porţi mănuşi de unică folosinţă atunci când mergi la cumpărături nu e un capriciu, e o imoortantă măsură de protecţie. Frigiderele care stochează produse congelate (carne, legume, îngheţată etc), de fapt mânerele de la uşile lor sunt cele mai murdare suprafeţe dintr-un supermarket. Pe ele se află de 18 ori mai muţi germeni decât pe o jucărie şi de 4,5 ori mai mulţi decât pe cărucioarele de cumpărături.
Aeroporturi
Te gândeşti că într-un spaţiu tranzitat de un număr foarte mare de persoane toaleta ar putea fi zona cea mai murdară. Nici pe departe. Tăviţele în care îţi aşezi lucrurile personale atunci când treci prin scanner sunt cele mai murdare lucruri dintr-un aeroport, pentru că sunt folosite zilnic de sute de persoane.
Avion
Măsuţele rabatabile pe care îţi aşezi mâncare în avion „mustesc“ de bacterii, unele foarte periculoase, cum ar fi E.coli. Acestea pot fi chiar şi inhalate, nu se iau doar prin atingerea obiectului respectiv, ceea ce le face mult mai periculoase. Unele persoane folosesc aceste măsuţe chiar şi pentru a schimba scutecele bebeluşilor. Al doilea cel mai murdar lucru este buzunarul scaunului din faţă, în care găseşti diverse pliante. Şi nu numai. Unii însoţitori de bord au găsit acolo mâncare neconsumată lăsată de pasageri şi, apropo de bebeluşi, au găsit chiar şi scutece folosite.
Clinica medicală
Oricât de curate şi dezinfectate par, cabinetele medicale au şi ele virusurile şi bacteriile lor. Nu, nu se află în camera de aşteptare. Dar ştii pixul acela cu care completezi la recepţie diverse fişe, mai ales în contextul normelor GDPR? Ei bine, aceasta este una dintre cele mai contaminate suprafeţe, mai contaminată chiar şi decât colacul de toaletă.
Hotel
Camerele de hotel pot arăta foarte şic, însă e o mare diferenţă între ordine şi dezinfecţie. Aşa că nu ar fi rău să ai cu tine câteva şerveţele dezinfectante, mai ales pentru întrerupătoarele de lumină. Acestea conţin cele mai multe colonii de bacterii, înclusiv bacterii din materia fecală.
CITEȘTE ȘI: Detaliile care îţi scapă când faci duş: Cinci părţi ale corpului care acumulează mizerie fără să ştii
Maşină
Fie că pleci de la serviciu, de la supermarket sau de la aeroport, dacă foloseşti maşina personală, vei atinge atât volanul, cât şi butonul de cuplare al centurii de siguranţă. Alături de frâna de mână, acestea sunt cele mai murdare suprafeţe din propria ta maşină, pe care ar trebui să le dezinfectezi în mod constant.
Acasă
În propria ta casă, acolo unde te simţi cel mai în siguranţă, ar trebui să fii cel mai atent. Cel mai murdar obiect nu e în baie, aşa cum ai crede, ci în bucătărie. Buretele de vase coţine umaroase bacterii, inclusiv Salmonella şi E.Col. De aceea el trebuie schimbat săptămânal, pentru a împiedica răspândirea acestor germeni şi bacterii. Telecomanda este şi ea o suprafaţă foarte contaminată, care trebuie dezinfectată în mod costant, la fel şi mânerele uşilor.
Comentarii: