LIFESTYLE

Creatorul DIETEI ALCALINE condamnat la trei ani și opt luni închisoare

Robert O. Young

În multe cazuri, s-a întâmplat ca o dietă anume să devină populară în momentul în care a fost recomandată de către o vedetă. Cu toate că actorii Kate Hudson și Tom Brady au susținut în public dieta alcalină, această dietă este faimoasă în special din cauza problemelor legale ale creatorului său.

Cu alte cuvinte, creatorul dietei alcaline, Robert O. Young, care a lăudat puterea de vindecare a alimentelor alcaline și le-a combătut pe cele acide în cartea sa, The pH Miracle, a fost condamnat la trei ani și opt luni de închisoare, după ce a fost pus sub acuzația că a practicat medicina fără licență, informează nbcsandiego.com. Potrivit canalului de știri BBC, acesta își cumpărase lucrarea de doctorat.

Yung a fost dat în judecată și din cauza faptului că a avut pacienți bolnavi de cancer, care au primit un tratament alcalin recomandat de el – acesta implica injectarea intravenoasă a bicarbonatului de sodiu, în locul tratamentelor medicale. Consiliul medical din California a investigat această situație și a constatat că niciunul dintre cei care au primit acest tratament nu au trăit peste prognosticul lor inițial.

Forma corpului tău DEZVĂLUIE cât eşti de bună în pat

Ce INFLUENȚĂ are partenerul asupra somnului tău?

Greșeli de machiaj care TE ÎMBĂTRÂNESC / VIDEO

Este dieta alcalină la fel de greșită precum creatorul său?

Young a spus că prin consumul de alimente care echilibrează pH-ul corpului poți asigura sănătatea organismului tău și că multe dintre problemele de sănătate frecvent întâlnite, precum durerile musculare osoase, de spate și chiar cancerul, sunt cauzate de o dietă acidă.

Robert O. Young – THE pH MIRACLE

Printre alimentele pe care Young le acuza că ar produce problemele se numără carnea, zahărul și grâul.

Tusea persistentă poate ascunde o serie de boli grave

Bei apă RECE sau CALDĂ? Ce efecte are fiecare asupra organismului

Boala care face ravagii printre români: Sute de mii de oameni mor din cauza ei

Cu toate că evitarea acestor grupuri alimentare poate oferi beneficii substanțiale stării tale generale de sănătate, dieta alcalină este un subiect controversat. În primul rând, în diferite rapoarte, produsele alimentare au un efect foarte redus asupra nivelului de acid din sânge. Un studiu efectuat a constatat că o dietă cu un conținut ridicat de proteine și puțini carbohidrați poate schimba într-un procent foarte scăzut nivelul pH-ului din sânge.

Pe de altă parte, există unele dovezi că acest concept este valid. În prezent, încă este dezbătut acest subiect, însă același lucru nu poate fi spus și despre creatorul dietei alcaline.

Comentarii: