Săptămâna viitoare, Bucureștiul va fi capitala mondială a gimnasticii aerobice. Între 3 și 5 mai se dispută Bucharest Cup, primul concurs internațional de gimnastică aerobică organizat în acest an în România. Intrarea spectatorilor va fi liberă, așa că iubitorii acestui sport sunt așteptați în număr cât mai mare.
Pe podiumul de la Sala Polivalentă din Capitală vor concura peste 200 de sportivi din Bulgaria, Turcia, Slovacia, Ucraina şi România, printre aceștia numărându-se numeroși medaliaţi europeni şi mondiali. Concursul este unul de verificare înainte de Campionatele Mondiale care vor avea loc în Portugalia şi de Jocurile Mondiale din SUA, competiții programate la vară.
Atât sportivii, cât și antrenorii abia așteaptă să concureze în fața propriilor suporteri. „Aceasta e a doua ediție a Bucharest Cup, iar anul viitor chiar am dori să organizăm o Cupă Mondială. Așa că dorim ca organizarea acestei competiții să ne facă să ne obișnuim cu organizarea de competiții serioase, internaționale, iar faptul că avem lângă noi campioni mondiali din Bulgaria și din Turcia înseamnă foarte mult.
Lupta va fi foarte strânsă și tare mult ne-am dori să învingem pe teren propriu”, spune Marcela Fumea, vicepreședintele FRG, membră în Comitetul Executiv FIG și antrenor principal la gimnastică aerobică.
„Suntem pregătiți, mai trebuie să ne pregătim, însă cu siguranță ne vom antrena cât de bine putem și cu siguranță o să concurăm la nivelul așteptărilor. Concurența este mare, dar noi ne bazăm pe ceea ce am acumulat în tot acest timp și vom încerca să concurăm bine”, mărturisește Sandra Dincă, vicecampioana mondială cu echipa.
„La Bucharest Cup vor veni o parte dintre sportivi care vor concura și la Campionatul Mondial și de aceea va fi un concurs destul de greu. O luptă grea, în care noi ne-am propus să concurăm să vedem la ce nivel suntem pentru Campionatul Mondial.
Trebuie să vedem nivelul și cât mai avem de tras ca să fim perfecți. Este ceva extraordinar să concurezi acasă, e un vibe foarte bun când te aplaudă toată lumea în sală”, spune și Daniel Tavoc, campion mondial în proba de Grup.
CITEȘTE ȘI: Cât de indicate sunt, de fapt, exercițiile CU GREUTAȚI /STUDIU
Campionatul Mondial din vară, principalul obiectiv
Dincolo de competiția programată la Sala Polivalentă în perioada 3-5 mai, gândurile tuturor sportivilor și oficialilor se îndreaptă către Campionatele Mondiale din Portugalia şi către Jocurile Mondiale din SUA, întreceri programate la vară, în iunie, respectiv iulie. Acolo unde se speră că românii se vor număra, ca de obicei, printre protagoniști.
„Avem obiective clare și la un nivel ridicat pentru Campionatul Mondial din luna iunie din Portugalia, dar și pentru Jocurile Mondiale din SUA, unde suntem calificați în toate cele patru probe: aerobic dance, grup, cuplu și trio. De obicei, în gimnastica aerobică se discută de medalii, așa că așteptarea noastră este de a lua medalii la cele două competiții. Acum nu știu dacă aș putea spune cum făceam de obicei: dorim să luăm aur și cât mai multe medalii.
Deocamdată suntem la nivelul la care încercăm să ne strecurăm și să luăm medalii la cele două competiții. Avem așteptări, pentru că sunt copii talentați, pasionați de acest sport, sportivi pasionați, ca și noi de altfel. Eu, împreună cu Mădălina Cioveie, antrenoarea lotului și cu Petra Teleman, asistenta lotului, avem așteptări de la ei și suntem ambițioase. Și dorim să transmitem această ambiție și sportivilor”, anunță Marcela Fumea, vicepreședintele FRG.
Comentarii: