Simți nevoia să mănânci ceva ușor, gustos, sănătos și care se prepară în doar câteva minute? Încearcă rețeta asta de creveți cu usturoi, un preparat gata în maxim 15 minute. O rețetă plină de gust și aromă, care se prepară foarte ușor și care merge bine cu aproape orice tip de garnitură.
CITEȘTE ȘI: Risotto cu creveți și lime, gustarea desprinsă din Rai
Ingrediente:
Mod de preparare:
Dacă creveții sunt congelați, lasă-i să se dezghețe într-o sită peste noapte.
Curăță creveții, adică îndepărtează coaja și segmentul de coadă. Cu un cuțit scurt fă o tăietură pe spate și scoate venele întunecate (intestinele).
Tamponează bine creveții cu hârtie de bucătărie astfel încât să fie bine uscați și taie-i în câte trei bucăți.
Alege doar frunzele de pătrunjel și toacă-le fin.
CITEȘTE ȘI: Rețeta celor mai bune paste cu creveți pentru iubitorii fructelor de mare
Încălzeşte uleiul de măsline într-o tigaie și călește puțin usturoiul tăiat în felii subțiri.
Adaugă creveții și găteşte timp de ~2 minute, amestecând din când în când.
Oprește focul sub tigaie, acoperă tigaia cu un capac și lasă preparatul să se odihnească timp de aproximativ 2 minute.
Se condimentează cu sare de mare, fulgi de chilli și pătrunjel tocat.