Povestea de dragoste dintre Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu se derulează pe repede-înainte. Nici nu se știa că regina R&B e într-o relație, darămite că și-a găsit iubirea, până să anunțe că a spus ”da” și a arătat inelul primit în Dubai pe Instagram.
Și iată că n-au mai avut răbdare să aștepte până în vara lui 2023, când vor să facă nuntă pe lux și opulență, că doar mirele e milionar. Cristina Spătar și omul de afaceri au mers la Starea Civilă deja, iar cununia a fost oficiată chiar de Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
CITEȘTE ȘI: Cum îţi dai seama că ţi-ai găsit jumătatea: Indiciile de care trebuie să ţii cont
Puțini prieteni ai Cristinei Spătar au știut și doar cei mai apropiați au fost de față. Claudia Ghițulescu, Mihaela Gurău și Nicușor Iordan, rudele proaspeților miri, sora artistei care a venit special din Italia, împreună cu familia ei, dar și copiii Cristinei Spătar cu primul soț, Albert și Aida.
După ceremonia, Cristina Spătar, soțul ei și invitații au petrecut discret la un restaurant de fițe, unde s-au bucurat de un meniu italienesc, mâncare fină și muzică live. Proaspătul cuplu va petrece o lună de miere… cu toată lumea, adică împreună cu cei doi copii ai cântăreței, la ski, la Brașov, de sărbători.
Comentarii: