REVIEW

CUM ne motivăm să facem sport? TRUCURILE care chiar funcționează!

Foto: Pinterest.com

 

Sunt o mulțime de cercetări care arată beneficiile activității fizice asupra sănătații fizice, psihice sau dispoziționale. Sedentarismul este flagelul lumii moderne.

Prin mișcare, întregul sistem este antrenat, mușchii se contractă și devin mai rezistenți, oasele devin mai puternice, sângele circulă mai bine și sistemul cardiovascular este mai rezistent, creierul este oxigenat mai bine și antrenează o funcționare mai bună a neurotransmițătorilor, memoria și procesele cognitive funcționează mai bine, depresia și anxietatea sunt diminuate și se eliberează endorfine, „hormonii fericirii” și starea de bine se instalează.

Ce sport să alegem pentru început

Pentru menținere este important să alegi sportul sau activitatea fizică preferată, dacă nu acum, măcar preferată în copilărie. Pe de altă parte, dacă în copilărie îți plăcea să alergi, iar acum ai peste 30 de ani, nu cred că este potrivit să începi direct cu antrenament pentru maraton. Sportul ales trebuie să fie și în conformitate cu starea de sănătate actuală, cu capacitatea fizică de a-l realiza, iar apoi să crești progresiv în funcție de noile abilități căpătate, ne sfătuiește Monalisa Tudor, psiholog clinician și psihoterapeut.

DURATA ideală a programului de exerciții fizice pentru slăbit

Exercițiul-minune! Durează doar 3 MINUTE pe zi, dar îți lucreză TOȚI mușchii corpului

Exerciții fizice simple care îți vor îmbunătăți considerabil viața sexuală

Voința, strâns legată de nivelul optim de glucoză

Voința este un mușchi care se antrenează la rândul lui. Studiile arată că pentru a avea voință trebuie perseverență, dar și un nivel optim de glucoză care să ajute persoana să își mențină atenția pe acțiunea propusă. De aceea, de preferat este să nu începi activitatea sportivă fără ca organismul să nu fie hrănit potrivit efortului.

Foto: Pinterest.com

Pe parcursul activității sportive, organismul trebuie să primească aportul necesar de nutrienți. În cazul persoanelor care doresc să aibă și o dietă, sfaturile unui specialist nutriționist și ale unui antrenor sportiv sunt de mare importanță.

Este omul modern mai leneș decât strămoșii lui?

Din punct de vedere evoluționist, omul era orientat spre supraviețuire, asigurarea resurselor necesare, a siguranței, deoarece pericolele pândeau la fiecare pas. Din acest motiv, relația firească a acestuia era să își conserve resursele pentru a fi pregătit să răspundă cu forță fizică în cazul în care trebuia să atace dușmanul, cu rezistență musculară în cazul în care ar fi trebuit să fugă de pericol. Nu și-a permis luxul de a nu fi pregătit, de a-și consuma forța fizică obținută prin alimentație pentru activități fizice care nu erau convertite într-un beneficiu cert. Acest lucru face ca omul să fie „leneș”, „zgârcit în a consuma resursele” din natura sa.

5 minute: Exercițiile care înlocuiesc o oră în sala de gimnastică / VIDEO

Vrei să fii în formă maximă? 10 minute timp de 4 săptămâni / VIDEO

Ce ar trebui să mănânci ÎNAINTE și DUPĂ exercițiile fizice

Omul modern obține ușor, fără prea mult efort resurse alimentare, are mijloace de transport cu care să se deplaseze, prin urmare din natura sa este să nu se preocupe de a face efort fizic pentru obținerea lor. Ispitele de tot felul sunt, de asemenea, orientate spre sedentarism, aducând satisfacție imediat și sigur.

Foto: Pinterest.com

Pentru a „declanșa butonul de sport” avem nevoie să știm care sunt beneficiile exercițiilor fizice, să alegem acest stil de viață pentru noi și să ne comportăm ca atare și la nivel faptic.

Recompensele joacă un rol extrem de important

Un plan pe termen lung este bun, dă sens și orientează alegerile și deciziile, un plan pe termen scurt însă permite stabilirea unor acțiuni concrete, beneficiile sunt obținute mai rapid dacă obiectivele sunt bine definite și permit „recompensarea” rapidă.

Nu sunt încurajate recompensele materiale pentru realizarea fiecărui obiectiv mic, ci mai curând încurajări și aplauze, sentimente de mândrie, de bucurie, de satisfacție.

Poziţii sexuale care acţionează ca exerciţii fizice şi te scapă de celulită

Exerciții fizice simple care îți vor îmbunătăți considerabil viața sexuală

Exerciţiile care te ajută să scapi RAPID de CELULITĂ / VIDEO

Pe termen lung pot fi și premii materiale oferite în mod neașteptat/spontan, mai curând decât ca și obiectiv pentru care persoana să facă efortul fizic.

Sănătatea ca recompensă, funcționează 100% în cazurile personelor trecute de prima tinerețe

Organismul este cel mai bun recompensator pentru acest aspect prin eliberarea endorfinelor. După realizarea exercițiilor fizice, o stare de bine se instalează și o persoană sănătoasă o percepe și se bucură de ea.

Exercițiul fizic care îți PRELUNGEȘTE viața, la fiecare ședință, cu 7 ore

Practici exerciții fizice de intensitate ridicată? Vezi la ce BOALĂ GRAVĂ te expui!

Este totuși adevărat că o persoană care este deja sănătoasă poate să nu perceapă sănătatea ca pe o recompensă deoarece nu simte nicio diferență. Pe de altă parte, o persoană care este într-o condiție fizică sau de sănătate precară poate observa beneficiile în timp și poate fi o recompensă.

Foto: Pinterest.com

Acesta ar putea fi motivul pentru care persoanele tinere nu sunt prea înclinate să facă sport, însă se implică în multe activități ce presupun mișcare și care compensează din plin (dans, sporturi de echipă sau individuale, dar în grup, mers pe jos deoarece economisesc banii de transport etc.).

Imagine de sine mai bună

Există studii care arată că multe persoane fac sport pentru a avea o imagine mai bună, fie prin controlul greutății, fie prin sculptura corporală.

De asemenea, o persoană poate face sport pentru competiție, pentru sentimental de câștig, de succes competitiv, ceea ce îmbunătățește considerabil imaginea de sine. Pe de altă parte, persoanele cu imagine corporală armonioasă, atletică sunt considerate a fi de succes, ceea ce aduce beneficii în viața socială sau de business.

Foto: Pinterest.com

Comentarii: