Ai avut în ultima perioadă dureri de cap din ce în ce mai des? Îţi spunem în rândurile de mai jos care sunt analizele pe care trebuie să le faci când te doare capul!
Migrena este cea mai frecventă cauză pentru durerile severe de cap – aproximativ 20% din femei şi 6% din bărbaţi sunt afectaţi. Acestea sunt asociate de regulă cu alte simptome (greaţă, vărsături, sensibilitate la lumină sau la zgomot).
În general sunt agravate de activitatea fizică sau determină evitarea activităţii fizice. Cu toate acestea, când durerile de cap apar pe perioade mai lungi de timp este indicat să mergi la un consult medical pentru a vedea care sunt cauzele care duc la apariţia lor şi pentru a primi tratamentul corespunzător.
Analize pe care trebuie să le faci când te doare capul: analize de sânge
De cele mai multe ori, medicii recomandă anumite analize de sânge care pot ajuta la depistarea factorilor care provoacă migrenele.
Printre acestea se numără cele de biochimie (verifică anumiţi markeri care indică posibilele inflamaţii din organism, mai ales dacă există cauze de natură infecţioasă), hemoleucograma (oferă informaţii despre nivelul globulelelor roşii, a celor albe, dar şi despre trombocite – creşterea sau scăderea numărului lor indică factorii care favorizează apariţia migrenelor), dar şi glicemia (poate da indicii despre un eventual diabet zaharat), potrivit clicksanatate.ro.
CITEȘTE ȘI: Sângerare gingivală? Ar putea însemna că îți lipsește acestă vitamină esențială/ STUDIU
Analize pe care trebuie să le faci când te doare capul: se poate indica şi o ecografie abdominală
Una dintre investigaţiile care poate ajuta la depistarea cauzelor ce duc la apariţia durerilor frecvente de cap este şi ecografia abdominală.
Mai exact, procedura poate ajuta la punerea diagnosticului de calculi renali (pietre la rinichi), pietre la fiere sau chiar o inflamaţie a vezicii biliare. Printre simtomele care pot indica prezenţa acestor afecţiuni se numără şi durerile frecvente de cap.
De asemenea, medicul mai poate recomanda realizarea unei puncţii lombare, investigaţie prin care se poate analiza lichidul cerebrospinal în cazul în care se suspectează meningită sau tuberculoză.
Investigaţiile neurologice, printre analizele pe care trebuie să le faci când te doare capul
Există afecţiuni neurologice care se pot manifesta prin dureri de cap ce apar frecvent, de aceea de multe ori medicul de familie îţi poate da trimitere către neurolog.
Prin intermediul evaluării neurologice, dar şi a unui RMN sau CT (computer tomograf), specialistul poate stabili dacă este vorba despre o tumoare intracraniană sau de un chist ce a apărut la nivel cerebral.
CITEȘTE ȘI: Ce se întâmplă în corpul nostru dacă renunțăm la micul dejun: Are de a face cu glicemia
Analize pe care trebuie să le faci când te doare capul: control oftalmologic şi ORL
Cauzele care pot duce la apariţia durerilor de cap frecvente pot fi depistate atât în urma unui control oftalmologic, cât şi a unui consult ORL. Şi asta deoarece tulburările de vedere, dar şi unele din sfera ORL (cum este otita şi sinuzita) se pot manifesta prin neplăcutele dureri de cap.
În anumite situaţii, medicul mai poate recomanda pentru depistarea cauzelor şi investigaţille endocrinologice (de multe ori tulburările hormale din organism se pot manifesta prin dureri de cap care apar la interval scurte de timp).
Comentarii: