NUTRITIE

Cum să cumperi mezeluri sănătoase și gustoase: Detaliile de care să ții seama

FOTO: mazilique.ro

Salamul și mușchiul afumat sunt mezelurile preferate de români și sunt mereu în topul vânzărilor. Cu toate acestea, mezelurile de calitate sunt tot mai rare prin galantare.

Iată cele mai simple indicii care te ajută să recunoști mezelurile de calitate printre sutele de salamuri și cârnați cu ingrediente dubioase, pline de grăsime, conservanți și coloranți toxici.

Înainte de toate, trebuie să știi că mezelurile nu trebuie consumate în cantități mari, zilnic. Oricât ar fi de bune, ele au totuși o cantitate de sare și de grăsime mult mai mare decât o friptură pe care o gătești acasă, spre exemplu. Dar o gustare cu mezeluri de calitate, alături de brânză și legume, este binevenită din când în când. Iată și cum să recunoști mezelurile bune!

CITEȘTE ȘI: Combinaţie cancerigenă – Mezeluri şi lactate. Alte alimente care nu trebuie consumate împreună

1. Procentul de carne este un indiciu pentru mezelurile de calitate

Citește cu atenție eticheta salamului sau mezelurilor pe care vrei să le cumperi. Dacă este un produs bun, procentul de carne trebuie să fie menționat pe etichetă și trebuie să fie minim 80%. Este adevărat că puține mezeluri se fabrică din carnea bună de pe abdomen, pulpe sau spate. Cele mai multe se fac din resturile de carne de pe oase, amestecate cu multă grăsime.

Dacă un salam are un procent mai mare de carne și cât mai puține ingrediente dubioase, cu nume greu de pronunțat, este un indiciu pentru un produs bun, potrivit libertateapentrufemei.ro. Ține minte să eviți salamurile care conțin soia, amestecuri de grăsime de oaie cu carne de vită și porc sau caragenan (E407).

2. Salamul presat și mușchiul crud uscat sunt de preferat

În general, salamurile presate și mezelurile crud uscate conțin cel mai mare procent de carne. Evită salamurile cu multă grăsime sau mușchiul ambalat în vid, plin de apă, cu o textură moale. Este de preferat să consumi mezeluri crud uscate, eventual preparate doar cu sare și condimentele clasice, fără coloranți și arome adăugate. Mușchiul sau ceafa presate, afumate sau uscate pentru o perioadă mai lungă de timp, fără grăsime, sunt cele mai bune.

3. Atenție la culoarea grăsimii

Orice salam, chiar dacă are peste 80% carne, trebuie să aibă și grăsime. Uită-te cu atenție la inserțiile de grăsime să fie albe, curate, așa cum este untura bine strecurată și preparată. Dacă grăsimea este galbenă, este posibil ca acel produs să conțină coloranți și arome sintetice sau să aibă ingrediente de calitate îndoielnică.

4. Cum trebuie să miroasă un salam bun

Fii atentă la miros, pentru că îl poți verifica din magazin, dacă salamul nu este ambalat într-o membrană de plastic. Chiar și așa, uneori și prin ambalajul de plastic se poate simți mirosul. Iar dacă este un miros prea puternic de usturoi și alte condimente, acesta trebuie să îți dea de gândit. Producătorul folosește prea multe arome sintetice.

Mezelurile de calitate nu trebuie să aibă un miros pătrunzător ca să fie bune. Trebuie să miroasă delicat a carne, usturoi și piper, dar fără să răspândească în jur un iz greu de grăsime.

CITEȘTE ȘI: Povestea porcului, în versiunea Mihaelei Bilic! Ce mituri mai dărâmă celebrul nutriționist

5. Verifică procentul de apă

Producătorii sunt obligați să treacă pe eticheta mezelurilor și procentul de apă folosit la prepararea lor. Mezelurile de calitate îndoielnică vor conține întotdeauna multă apă, grăsime, șorici și gelifianți, așa cum este caragenanul. Cu cât o bucată de salam sau de mușchi este mai grea, cu atât are mai multă apă și grăsime.

Mezelurile bine presate și uscate sunt mult mai ușoare, dar sunt mai bune. Trebuie să mai știi că mezelurile presate se fac întotdeauna din carne de calitate, fără tendoane, grăsimi sau șorici, care nu pot fi uscate și presate pentru a obține un produs gustos și de calitate.

Comentarii: