MOMS

Cum să stimulezi inteligenţa copiilor: Programul ideal şi tipul de activităţi care dau roade

Cercetătorii au descoprit ce face diferenţa între gradele de inteligenţă ale copiilor: odihna, activitatea sportivă regulată şi timpul petrecut în faţa ecranelor.

O oră de sport pe zi, un somn între nouă şi 11 ore pe noapte şi doar două ore petrecute în faţa micului ecran sau a calculatorului fac diferenţa între copii. Concluzia se desprinde din cel mai recent studiu publicat de The Lancet, cercetătorii subliniind că din cei peste 4.500 de micuţi cu vârste cuprinse între 8 şi 11 ani care au participat la studiu, copiii care aveau activitate fizică zilnică şi erau ţinuţi departe de gadget-uri dar se şi odihneau suficient, au o inteligenţă mai ridicată decât ceialalţi.

„Concluzia este logică. Curba creativităţii, în general, scade odată cu vârsta, în mod accelerat. Stimulii audio-vizuali legaţi de interacţiunea cu imaginea şi cu simbolurile acestea care ţin foarte mult de elementele media împiedică dezvoltarea componentei creative la copii. Asta pentru că creierul extern este mai angrenat în timp ce creierul intern, care ţine de activitatea internă a vieţii, intră într-un fel de neutralizare”, a explicat, pentru adevarul.ro, profesorul Dafin Mureşanu, medic neurolog.

CITEȘTE ȘI: ATENȚIE, PĂRINȚI! Drama copiilor crescuţi la laptop. Ce spun psihologii

Potrivit acestuia, cu cât părinţii reuşesc să activeze creierul intern al copilului, cu atât este mai bine. „Cele două funcţionează în balanţă. Unul se activează, celălalt se dezactivează. Inteligenţa este stimulată prin cuvântul scris şi cuvântul vorbit.

Trebuie să le spui copiilor poveşti, să le stimulezi imaginaţia, activându-le circuitele specifice din creier care sunt legate de partea internă creativă. Or acest lucru nu este posibil dacă le dai o tabletă. Cu cât suntem mai captaţi, ca fiinţe, de lumea exterioară, audiovizuală, şi nu reflectăm, nu citim, nu gândim, cu atât ne simplificăm”, a completat specialistul.

De ce sunt necesare multe ore de somn

În ceea ce priveşte odihna, între 9 şi 11 ore sunt necesare pentru ca un copil să poată creşte şi să-şi dezvolte un organism sănătos, afirmă şi medicul Gindrovel Dumitra, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).

„E adevărat că numărul de ore de somn variază de la vârstă la vârstă, în general pentru copiii şcolari trebuie un număr mai mare de ore pentru ca organismul să se odihnească astfel încât după aceea să îşi poată orienta resursele către creştere şi către dezvoltarea inteligenţei”, arată medicul de familie. Prin urmare, susţine Gindrovel Dumitra, va fi nevoie de programe prin care atracţia faţă de gadgeturi să fie combătută, pentru că ea duce spre sedentarism şi boli care vor decurge din asta: suprapondere, obezitate, boli metabolice.

CITEȘTE ȘI: Dovedit ştiinţific: Ce efect are spaţiul verde asupra dezvoltării copilului

„Sportul trebuie înţeles ca parte a educaţiei copiilor în procesul de creştere. Aşa pot deveni, ulterior, adulţi activi şi utili societăţii. Din păcate, ceea ce nu se înţelege acum este că sportul este parte a educaţiei copiilor.

Practicând un sport, copilul va înţelege că rezultatele adevărate se obţin prin muncă, dăruire şi, de multe ori, prin sacrificii. Mai mult, dacă sunt angrenaţi într-un sport de performanţă, copiii vor învăţa să respecte munca altora, regulile jocului şi spiritul fair-play, atât de necesare zi cu zi”, a declarat şi Adrian Socaciu, preşedintele Institutului Sportiv Român (ISR).

Ce înseamnă o oră de sport pe zi

Potrivit acestuia, o oră de sport pe zi poate să însemne inclusiv mersul pe bicicletă sau înotul. „O oră de sport pe zi poate face diferenţa şi îl va ajuta pe acel copil să îşi păstreze o greutate optimă, în condiţiile în care vedem că tot mai mulţi micuţi au ajuns să aibă probleme cu greutatea din cauza sedentarismului şi a privitului prea mult la ecran, fie că vorbim de ecranul telefonului mobil sau de calculator ori televizor”, a completat preşedintele ISR, adăugând că părinţii trebuie să aibă înţelepciunea de a încuraja opţiunile copilului atunci când aleg un anumit sport pentru acesta.

„Practicând un sport, copilul va înţelege că rezultatele adevărate se obţin prin muncă, dăruire şi, de multe ori, prin sacrificii”, a conchis Adrian Socaciu.

Comentarii: