SANATATE

Cum să te asiguri că ai o inimă sănătoasă: Patru investigații medicale care te scapă de griji

Inima suportă fără să protesteze supărările, bucuriile, emoțiile, stresul, poluarea, efortul, nopțile nedormite, deadline-urile fără sfârșit. Tindem să avem impresia că inima poate suporta orice, oricât, oricând. Dar nu este totul așa. Sunt momente când se îmbolnăvește fără să știm. De aceea, este bine ca măcar o dată la doi ani să mergi la un control, preventiv.

De asemenea dacă vrei ca inima ta să fie sănătoasă cât mai mult timp este bine să ai grijă de somnul tău, dormi 8 ore pe noapte. Să mănânci adecvat, sănătos. Să nu fumezi și să limitezi consumul de alcool. Nu uita de activitățile fizice regulate.

Medicii susțin că o serie de investigații sunt indicate atunci când o persoană are anumite simptome. Mai exact atunci când apar primele palpitații, dureri în piept, cefalee, amețeli.

Iată care sunt cele mai importante investigații:

Electrocardiograma

Aceasta este prima investigație pe care medicii cardiologi o recomandă în timpul unui control de rutină, potrivit doctorulzilei.ro. Cu ajutorul acesteia se poate diagnostica și observa anomalii de ritm cardiac, semne de ischemie coronariană sau modificări structurale cardiace. Atenție! Dacă ai un rezultat bun, normal la electrocardiogramă nu înseamnă nu este exclus să ai de exemplu, o boală cardiacă.

CITEŞTE ŞI: Studiul american care schimbă ce se știa despre bolile de inimă: Cel mai important element în prevenție

Ecografia cardiacă

Este o altă investigație care aduce informații despre structura și funcțiile inimii, dimensiunile cavităților, grosimea pereților, contracția lor, aspectul și funcționarea valvelor, eventuala prezență a altor structuri, ghidând ghidând decizia terapeutică. Este o analiză care este recomandată pacienților cu simptome sau risc de boală cardiovasculară, a celor care au hipertensiunea arterială. De asemenea, este recomandată și fumătorilor sau celor care au diagnosticul de diabetul zaharat.Totodată, este o investigație care se face înaintea oricărei proceduri intervenționale cardiace.

Testul de efort

O investigație care este indicată când există suspiciunea de ischemie miocardică sau se recomandă pacienților care au în familie antecedente de boală coronariană ischemică.

CITEŞTE ŞI: Obiceiuri perverse: Credeai că au un efect pozitiv, dar îți îmbolnăvesc inima

Coronarografia

Este metoda standard, de fapt cea mai bună investigație cu ajutorul căreia se poate stabili diagnosticul de afecțiune coronariană. Este o investigație care se face sub anestezie locală și durează până la o oră.

Comentarii: