Când termometrele arată temperaturi de peste 40 de grade, să ieși afară devine o adevărată
provocare. Pentru a nu avea probleme pe timp de caniculă este indicat să acorzi o atenție specială sănătății tale. Trebuie, de asemenea, să găsești mijloacele potrivite și inventive să te răcorești. Iată câteva idei care te-ar putea ajuta!
Regula numărul 1. Hidratează-te
Bea lichide des fără să se instaleze deshidratarea. Lichide nu înseamnă alcool, cocktailuri sau sucuri carbogazoase, acest gen de băuturi cresc riscul de deshidratare și pot să apară probleme de sănătate. Cu alte cuvinte, apa dar și sărurile minerale din corp se pierd prin transpiraţie.
Tocmai de aceea băuturile cele mai indicate mai ales pe timp de caniculă rămân apa plată și minerală și ceaiurile.
Băuturile pe bază de fructe, așa cum sunt fresh-urile, se pot servi fără prea mari probleme atâta vreme cât nu sunt foarte dulci. De asemenea, evită greșeala pe care o fac mulți să servească băuturi reci. Nu face asta, că vei transpira mai rău iar organismul este și mai mult agresat. Servește băuturile la temperatura din cameră.
Îngheață fructele
O bună soluție pentru a te răcori în zilele călduroase de vară este o înghețată. Pentru a evita aditivii alimentari din produsele de comerț, poți alege să-ți faci singur o înghețată cât mai sănătoasă. Așadar, poți congela fructele și să te răcorești cu un desert delicios.
Mentă
Menta este cunoscută pentru proprietățile sale de răcoritoare datorită conținutului ridicat de mentol. Poți face un ceai rece de mentă (îl fierbi și îl răcești, apoi îl bagi în frigider). Poți zdrobi frunze de mentă și să le pui pune într-un pahar cu apă rece și lămâie. Sau poți ține o sticlă (din sticlă, nu din plastic) cu capac în frigider mereu plină cu apă și frunze de mentă proaspete. Orice variantă ai alege, te vei simți cu siguranță racorită.
Alimentele hidratante
Încearcă să consumi o mulțime de alimente cu un conținut ridicat de apă. Fructele precum pepene verde și căpșuni. Încearcă să mănânci o mulțime de legume, cum ar fi tulpinile de țelină, castraveții, varza crudă și conopida. Poți mânca aceste alimente crude într-o salată. Alternativ, poți să adaugi un pic de gheață pentru a le încorpora într-un smoothie sănătos, sau iaurt, care le va da un gust și mai delicios.
Fă exerciții zilnice
Medicii recomandă activități fizice pentru a-ți menține corpul și mintea sănătoase. În timpul verii, este bine să faci exerciții dimineața, înainte ca aerul să se încălzească și să devină sufocant.
Așadar, în fiecare zi, înainte de ora 7.00, poți merge în parc să alergi sau la o scurtă plimbare pe jos ori cu bicicleta. În acest mod, vei avea energie pe parcursul întregii zile și te vei simți mai relaxat.
Scoate aparatele din priză
Aparatele electrice degajă o cantitate importantă de căldură dacă sunt pornite un timp îndelungat. Computerul, televizorul, încărcătorul telefonului şi alte dispozitive de prin casă trebuie scoase din priză când nu sunt folosite.
Ce ar trebui și ce nu ai voie să faci pe caniculă
Îmbracă-te lejer
E indicat să-ți acoperi capul cu o pălărie cu bor larg și să porți ochelari de soare. Poți folosi și o umbrelă (dar nu din cele cu culori închise sau transparente) sau o umbreluță specială de soare cum au chinezoaicele.
CITEȘTE ȘI: Înghețata cu Oreo: Cum se prepară desertul fin care îți răcoreşte zilele caniculare
Îmbracă-te corect
Când razele soarelui sunt prea puternice, trebuie să vă acoperiți capul cu o pălărie cu bor larg și e bine să purtați ochelari de soare. Puteți folosi și o umbrelă (dar nu din cele cu culori închise sau transparente) sau o umbreluță specială de soare cum au chinezoaicele.
Purtați haine largi, deschis colorate, făcute din țesături naturale, cum ar fi bumbac sau in.
Fă dușuri călduţe
Una dintre cele mai bune metode de a te răcori constă în realizarea a cât mai multor dușuri scurte și călduţe într-o zi. Dincolo de faptul că întreţii astfel igiena corporală, pielea este răcorită și organismul trece cu bine peste valul de căldură. Atenție! Să nu faci greșeala de a face dușuri reci. Duşurile reci sunt chiar periculoase pentru sănătate pentru că există riscul unui șoc termic.
Comentarii: