NUTRITIE SANATATE

Cum să transformi apa de la robinet în apă potabilă de mare calitate

zf.ro

Apa de băut poate ajunge o cheltuială importantă din coşul lunar al unei familii, dacă aceasta nu are acces la o apă potabilă de calitate. Din fericire, există şi unele metode prin care putem transforma apa de la robinet într-o apă numai bună de consumat.

1. Prin congelare, obţii apă uşoară

S-a demonstrat că, prin congelare temporară şi prin strecurarea apei rămase neîngheţată, se va obţine o apă mai curată şi cu multiple beneficii pentru sănătate. Iată cum trebuie să procedezi: umpli două vase cu apă şi le laşi la temperatura camerei timp de 24 de ore, pentru decantarea impurităţilor şi pentru eliminarea clorului. După acest interval, pui cele două recipiente în congelator, timp de două-trei ore. Apoi scoţi recipientele din congelator, îndepărtezi stratul de gheaţă formată şi strecori apa rămasă neîngheţată printr-un tifon curat, recomandă clickpentrufemei.ro.

Ce se întâmplă, mai exact, cum de se obţine separarea particulelor nocive? Explicaţia este că apa care conţine particule grele – sărurile unor metale grele – îngheaţă prima. Apa rămasă neîngheţată are multiple beneficii pentru sănătate: îmbunătăţirea metabolismului şi inhibarea activităţii celulelor tumorale.

Pentru a obţine o apă şi mai pură – fără pesticide, fenoli, azotaţi – se reintroduce apa rezultată prin filtrare în congelator, încă patru-cinci ore. De data aceasta, apa îngheţată rezultată se păstrează, iar cea neîngheţată se aruncă. Atenţie, însă, doar gheaţa limpede este benefică, iar cea opacă este toxică şi trebuie aruncată.

CITEȘTE ȘI: Medicii avertizează: De ce nu e bine să bei apa lăsată în pahar peste noapte

Apa îngheţată se lasă la temperatura camerei, iar ceea ce rezultă se numeşte apă suprauşoară sau pură. Această apă este mai bogată în oxigen decât o apă obişnuită, drept pentru care prezintă calităţi antioxidante şi anticancerigene, fluidizează sângele şi limfa şi este uşor diuretică. Poate fi folosită şi pentru spălarea feţei.

2. Coriandrul, filtru pentru metale grele

Această plantă surprinde prin extraordinara sa capacitate de a reţine metalele grele (plumb, mercur, cadmiu) din apa în care este pus. S-a demonstrat că, pentru a purifica doi litri de apă, este suficientă o mână de frunze verzi de coriandru. Studiul prin care s-a ajuns la această concluzie, prezentat în cadrul Societăţii Americane de Chimie, susţine că purificarea apei cu frunze de coriandru este chiar mai eficientă decât folosirea carbonului activ. Şi desigur, mai ieftină!

Pentru a purifica apa şi din punct de vedere microbiologic, mai trebuie să o laşi câteva ore la soare – la razele ultraviolet şi infraroşii.

CITEȘTE ȘI: Un pahar de APĂ CALDĂ pe stomacul gol, ultimul trend în materie de nutriție. Ce se întâmplă în corpul tău când faci acest lucru 

3. Cojile de banane, cu beneficii multiple

Cojile de banane conţin atomi de azot, de sulf şi compuşi organici ca acizii carboxilici, care distrug microorganismele şi reţin metalele grele, precum plumbul sau cuprul, din apele poluate. Studiile de specialitate efectuate de companii pentru purificarea apei industriale sau a apei provenite din zone cu ferme au demonstrat eficacitatea cojilor de banană, dar şi a celor de mere sau de roşii.

În plus, cojile de banane şi de mere lasă o aromă plăcută apei purificate astfel. Esenţial este, însă, ca respectivele coji să provină de la fructe care nu au fost tratate chimic.

Comentarii: