Pentru a păstra integritatea timpanului, curățarea canalului urechii trebuie făcută după câteva reguli. Ar trebui să folosesc un bețișor de urechi? Picături? Spray? Cât de des? Ne punem în continuare întrebări legate de curățarea urechilor.
Ce este cerumenul (sau ceara)
Ceara este un amestec de substanțe grase și minerale produse în mod natural de glande situate în prima treime a canalului urechii. Sub formă de secreţie grasă, gălbuie și vâscoasă, ceara are atât rolul de a proteja urechea prin împiedicarea pătrunderii agenţilor patogeni și a corpilor străini, cât şi rol antibacterian datorită compoziţie chimice (în cerumen se întâlnesc proteine, apă, acizi graşi, colesterol, magneziu, calciu, potasiu, fosfor şi cupru), potrivit doc.ro.
Un alt rol al cerumenului este de natură mecanică şi constă în faptul că acesta poate împinge particulele străine spre exteriorul urechii, protejând-o astfel de o eventuală contaminare. În acelaşi timp, prin scurgerea ei, ceara elimină şi resturile de piele moartă ale canalului auditiv ce rezultă în urma regenerării.
În mod normal, ceara produsă este în cantitate foarte mică, însă există şi cazuri în care aceasta apare în exces şi determină anumite senzații precum mâncărime, ţiut, înfundarea urechilor, disconfort şi apariţia dopurilor.
Cel mai sigur mod de a elimina acumularea de ceară din urechi este să mergi la medic. Acesta va folosi instrumente speciale, cum ar fi un dispozitiv de aspirare, pentru a elimina blocajul. Dacă alegi să încerci să îndepărtezi ceară acasă, următoarele metode sunt cele mai sigure.
CITEȘTE ȘI: Urechi roșii și calde? Ce probleme ascund aceste simptome
Tehnică de curățare a urechii copilului
Este îndeajuns să elimini excesul de cerumen cu o batistă din hârtie, printr-o mișcare de la interior la exterior, și să te limitezi la pavilion și partea exterioară a urechii (cartilajul urechii).
Canalul copiilor este scurt și drept iar timpanul, o membrană subțire, ultra-fragilă, este foarte expus. Prin urmare, uită de toate bețișoarele de urechi, chiar și de cele speciale pentru bebeluși, care pot îndepărta ceara de ureche într-un mod greșit. Riscă să o împingă mai departe spre timpan, unde nu mai există nicio șansă să iasă spontan.
Și la adulți?
În mod ideal, procedezi în același mod ca și la copii. Dacă nu te poți descurca fără un tampon de bumbac, folosește unul care nu e pufos. Plasează-l la intrarea în canal, fără a-l împinge, apoi îndepărtează ceara cu o mișcare blândă din interior spre exterior.
Renunță la bețișoare întrucât nu vei face decât să împingi dopurile de ceară mult în interiorul urechii. Consecința va fi reținerea de bacterii și de ciuperci în ureche, ceea ce va conduce la infecții și prin urmare, te vei confrunta cu dureri și mâncărimi. În cazurile mai grave, se pot produce și traumatisme ale timpanului care determină pierderea auzului.
Iată câteva metode recomandate:
Prosop umed
Când faci duş, este suficient să speli pavilionul urechii şi, eventual, intrarea în canalul auditiv, cu apă şi săpun şi să ştergi cu blândeţe cu un prosop.
Picături speciale și spray-uri
Există o serie de picături care înmoaie ceara. Acestea pot conține: ulei mineral, ulei de bebeluș, glicerină, peroxid de hidrogen. Pune numărul specificat de picături în ureche, așteaptă o anumită perioadă de timp, apoi scurge sau clătește urechea. Urmează întotdeauna instrucțiunile de pe pachet. În cazul în care te confrunți cu o producție crescută de cerumen pentru urechi, pulverizează un spray special care trimite picături de surfactanți pe partea interioară a canalului. Acestea fragmentează aglomerațiile de ceară din ureche, facilizând eliminarea lor fiziologică. Este recomandată această procedură de la 3 până la 4 seri consecutive.
CITEȘTE ȘI: Îți crește păr în urechi? Este printre primele simptome ale unei boli grave
Seringa
Poți alege să folosești o seringă. Dacă urmezi acest procedeu, vei clăti ușor canalul urechii folosind apă sau o soluție salină. Această metodă este adesea mai eficientă dacă utilizezi mai întâi picături care înmoaie ceara până la 30 de minute înainte de a iriga. Cel mai bine este să încălzești soluția la temperatura corpului tău pentru a evita amețelile.
Ce să eviți
Dacă folosești obiecte mici și ascuțite cum ar fi bețișoare de urechi sau colțuri de șervețel poți împinge ceara adânc în canalul urechii. Lumânările pentru urechi sunt o altă opțiune pe care ar trebui să o eviți. Focul te poate răni sau, din greșeală, poate cădea ceară din lumânare în ureche. Evită de asemenea toate obiectele ascuțite care ți-ar putea răni timpanul și deteriora definitiv auzul.
Comentarii: