X

Cum și când îi spui copilului adevărul despre Moș Crăciun

Pentru copii, magia Crăciunului stă în venirea Moșului, cu sacul încărcat de cadouri, în noaptea de Ajun. La un moment dat, povestea Moșului încetează să mai fie plauzibilă pentru copil sau i se comunică de către părinți, colegi sau prieteni, că Moș Crăciun nu există. Dar atingerea acestui prag nu are o vârstă anume, prin urmare mulți părinți se întreabă când ar trebui să-i spună copilului că Moșul este, de fapt, mama sau tata, și că bătrânelul cu barbă albă și cu sanie trasă de reni este doar o poveste frumoasă.

Când vine vorba despre mitul lui Moș Crăciun există două tabere în rândul părinților: cei care promovează ideea de creștere a încrederii în părinți prin sinceritate totală, deci demistificarea Moșului de la o vârstă relativ fragedă, și cei care consideră că magia copilăriei trebuie păstrată cât mai mult, având în vedere faptul că generațiile actuale de copii sunt mult mai precoce, dar ei merg și pe principiul conform căruia îi așteaptă o viață întreagă de maturitate.

Fără o cale de mijloc, este greu de decis care e cea mai bună abordare pentru copilul tău.

Cum alegi o cale?

Răspunsul stă, cel mai adesea, în analizarea stilului personal de parenting și al propriei relații cu cel mic. Povestea lui Moș Crăciun, așa cum o vede fiecare, este strâns legată de propriile valori, de propria creștere și de credințele cultivate în sânul propriei familii. În cele mai multe cazuri, povestea Moșului, asemenea multor povești pentru copii, este folosită pentru a insufla anumite valori copilului sau pentru a-l condiționa, pe modelul ”dacă înveți bine și iei notă mare la lucrarea de control de la mate, Moșul îți va aduce bicicleta pe care ți-o dorești.” Este responsabilitatea fiecărui părinte de a contura o versiune cât mai frumoasă și mai puțin condiționantă a Moșului, recomandă doc.ro.

CITEȘTE ȘI: Cum a apărut Moș Crăciun? Cele mai curioase lucruri despre Sărbătoarea Nașterii Domnului

Care este momentul oportun?

Adevărata problemă pe care trebuie să ți-o pui, în calitate de părinte, este cum se va desfășura momentul în care cel mic află adevărul despre Moș Crăciun. Fie că alegi să-i spui tu, fie că va afla de la un coleg de grădiniță sau de școală, reacția sa nu va fi una de bucurie. Prin urmare, este bine să îți faci un plan de ”control al daunelor” ca să poți prefigura un moment oportun de a-i da vestea neplăcută celui mic. Pentru acest lucru, îți poți schița un set de întrebări, ale căror răspunsuri te vor ghida în alegerea acestui moment.

Cele mai relevante întrebări pot fi:

– Cât de intuitiv este copilul meu?
– Cât de supărăcios este copilul meu?
– Cât de intuitiv este anturajul copilului meu?
– Care sunt șansele ca ceilalți copii din anturajul copilului meu să știe adevărul despre Moș Crăciun?

Începând de aici, poți trasa o linie a timpului și plasa, în parametri care ți se par corecți, momentul oportun de discutare a subiectului Moș Crăciun cu prichindelul.

Implică-l și pe tată

Deși, în calitate de mamă, ai tendința să iei asupra ta tot ce implică partea de psiho-pedagogie, părerea tatălui este foarte importantă în această discuție, pentru că, la momentul adevărului, copilul trebuie să aibă o compensație puternică pentru ”pierderea” Moșului, iar cea mai bună compensație este dragostea, încrederea și susținerea celor doi părinți. În plus, este posibil ca partenerul să aibă o idee foarte bună de a transmite mesajul cât mai puțin dureros posibil, la care tu să nu te fi gândit.

CITEȘTE ȘI: Latura NOCIVĂ a Crăciunului: Plumbul din bradul de Crăciun sau alte pericole din decorațiunile de sezon

Indiferent de momentul în care alegi să îi spui celui mic despre Moș Crăciun sau dacă vrei să amâni cât mai mult timp această discuție, important este să proiectezi o imagine cât mai pozitivă și mai plină de învățăminte pentru copil. Asta înseamnă că cel mic va învăța, de la Moșul, despre bunătate, bucuria de a dărui și de a primi, despre răbdare și recompensă. Cel mai probabil, chiar și după ce va înțelege că moșul cu barbă albă și costum roșu nu există, copilul va crede, în continuare, în valorile inspirate de acest mit.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro